,,Am ajuns pe calea sufletului meu la Nicula, la sufleteasca îmbrățișare cu zecile de mii în toți anii fără excepție,  pe orice vreme și în orice împrejurări.” (Episcopul Iuliu Hossu)

De 73 de ani, la Nicula,

 dealurile cu pădurile

odihnind  istoric pe spinările lor,

în 14 august, în fiecare an

(începând cu 14 august 1949)

își așteaptă Arhiereul.

El vine din vale,

din vechea lui reședință episcopală,

Gherla.

Sătenii îl întâmpină

cu pâine, cu sare,

cu o ulcică cu apă,

îl trec prin tunelul olfactiv al busuiocului,

ca printr-o boare  de primenire,

înainte de a intra în Mănăstire.

În fruntea pelerinilor invizibili,

Vlădica Iuliu,

legat în cătușe,

 cu umbra zăbrelelor de la Sighet, în spate,

toarnă în sufletele credincioșilor

,,Setea de mângâiere

a Măicuței Preacurate.”

Vorbele lui se transmit

prin telefonul fără fir al inimilor:

,,- Sunt prezent și anul acesta

și până la sfârșitul veacurilor

la izvorul milelor

și al mângâierilor de la Nicula.”

Șirul pelerinilor,

cu alese cântece mariane,

udă văile și dealurile

curgând să se închine

la picioarele Mănăstirii.

În fața porții ei,

ultimul stareț, Leon Manu,

fugit din închisoarea din Gherla,

îl întâmpină pe Episcop și pe pelerini.

Cele trei cuțite:

unul sovietic, altul românesc

și altul al Fraților întru Cristos,

înfipte în sufletul Arhiereului,

se rostogolesc ca niște pietre,

spre văile adormite în tăcere.

Episcopul întărește cu un suspin

și cu o zare de lacrimi

zidurile vechii biserici de piatră

în pântecele căreia strălucește

icoana făcătoare de minuni

a Maicii Domnului.

Își lipește apoi privirea

peste chiliile călugărilor greco-catolici,

lăsate în programată ruină.

,,Ne-au cotropit încă o dată

și Frații Noștri

și au clădit aici Biserică mare.

Probabil că vor și ei să se adape

la Izvoarele Romei.

Doi Papi  (în 1767 și în 1928) au declarat Nicula

ca important centru marian”,

adaugă Episcopul

căzut în genunchi,

la Liturghia durerii.

Bătrânii copaci de pe dealurile preajmei

recunosc glasul Arhiereului,

își aduc aminte de chemarea lui.

,,- La anul când vom fi fericiți,

să ne adunăm aici.”

În după-amiaza zilei de 15 august

pelerinii invizibili

pleacă spre casele lor.

Încredințat că ultima lui predică

,,va rodi în sufletele copiilor

și a copiilor  copiilor voștri”,

Episcopul se retrage

în manualele de istorie.

Între cele două Biserici de la Nicula,

Dumnezeu în genunchi

se roagă fierbinte

,,Ca toți să fie Una!”

 

                      Ion Radu Zăgreanu