Radu Moldovan: Suntem pregătiţi şi determinaţi să câştigăm toate alegerile care vor avea loc în acest an. Primarii PSD în funcție, prima șansă la candidatură
Image
partid2.jpeg

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că formațiunea pe care o conduce a demarat deja pregătirile pentru anul electoral 2024, fiind stabilită echipa care va coordona campania electorală.

"Împreună cu colegii mei care sunt astăzi alături de mine, dar şi cu foarte mulţi alţii, am reuşit, cu foarte multă muncă, să luăm Organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud, la un moment dat, dintr-un loc unde era şi s-o aducem între organizaţiile fruntaşe, atât la nivel regional şi, de multe ori, la nivel naţional, mai ales la alegerile locale.(...)

Conform tuturor reglementărilor, deja din lunile noiembrie, decembrie, am început să lucrăm, s-au constituit echipele de campanie. Îi informăm în mod transparent şi corect de deciziile luate la nivelul conducerii Organizaţiei Judeţene. Responsabilul de campanie, e o regulă naţională, este secretarul executiv, domnul primar Romeo Florian, coordonatorul campaniei voi fi eu, preşedintele Organizaţiei PSD BN, locţiitorul coordonatorului de campanie, unul dintre cei doi prim-vicepreşedinţi, domnul primar Nicolae Moldovan, coordonatorul Departamentului IT şi tot ce ţine de partea de comunicare online, domnul ministrul Bogdan Ivan; coordonator juridic doamna secretar de stat, av. Monica Săsărman; mass-media şi online domnul deputat, preşedinte a PSD Bistriţa, Daniel Suciu. Echipa de campanie va fi una mai largă dar, conform structurii, asta este echipa de conducere restrânsă. Suntem pregătiţi, imediat ce va trece iarna, să începem în mod efectiv deplasările în fiecare localitate, în fiecare sat, să purtăm discuţiile necesare cu toţi colegii noştri şi cu cetăţenii pentru a putea lua cele mai bune decizii în ceea ce priveşte campania de la locale", a declarat liderul PSD BN.

Potrivit acestuia, datele luate în calcul pentru alegerile locale ar putea fi 22 sau 29 septembrie. „Suntem pregătiţi şi determinaţi să câştigăm toate alegerile care vor avea loc în acest an. Avem oamenii necesari, avem resursele necesare, avem în spate tot ceea ce trebuie pentru a câştiga aceste alegeri”, a adăugat Radu Moldovan,

Președintele PSD B-N a ţinut să precizeze că nu există nicio ruptură la nivelul partidului determinată de anumite candidaturi. „Nu am desemnat niciun candidat, dar este clar că primarii în funcţie pleacă cu prima şansă de desemnare şi fiecare dintre cei care ocupă poziţiile actuale pleacă cu prima şansă la desemnare. Urmează ca împreună cu colegii mei, în baza unor sondaje de opinie, acolo unde sunt necesare, statutar, să luăm deciziile în Comitetul Politic Judeţean pentru a putea desemna candidaturi. Comitetul Politic Judeţean, conform Statutului PSD, propune Comitetului Politic Naţional candidatul pentru Primăria municipiului Bistriţa şi preşedintele Consiliului Judeţean. (...)Nu există niciun fel de ruptură, nu va pleca nimeni nicăieri. Vom găsi soluţiile necesare ca această echipă care a performat de-a lungul anilor să performeze în continuare, în primul rând pentru oameni, iar în plan secundar pentru colegii noştri din PSD care sunt alături de noi şi nu sunt puţini”, a mai spus Moldovan.