Noi proiecte pentru primarul comunei Cetate, Daniel Moldovan

Unul dintre cele mai mari proiecte cuprinse de către primarul comunei Cetate, Daniel Moldovan, este reabilitarea Şcolii Gimnaziale din Petriş, încât elevii vor beneficia şi de încălzire centrală. Totodată se vor schimba acoperişul, geamurile termopan, gresie, faianţă în băi etc. Acest proiect, este cuprins prin Programul Operaţional Regional (POR) şi va costa peste un milion de lei. Un alt proiect important pentru cetăţenii comunei – asfaltarea străzilor în localitatea Petriş, lucrare care costă un milion lei, bani proveniţi din fonduri guvernamentale. Se află în fază de licitaţie canalizarea şi aducţiunea de apă în toată comuna, cât şi spaţiul de joacă din Petriş, aflat şi el în faza de licitaţie, lucrare care va costa în jur de 150.000 euro.

Toate şcolile din comuna Cetate vor beneficia de încălzire centrală, aşa încât elevii să nu ducă dorul căldurii acum, în sezonul rece, care bate la uşă.