Actualitate
Rep.: - Revenind la proiecte cu finanţare europeană, în ultima şedinţă aţi aprobat un parteneriat cu ADR Nord-Vest pentru întocmirea documentaţiei tehnice. Despre ce proiect este vorba?
Primar Ovidiu Creţu: - În primul rând trebuie să subliniez faptul că actualul ministru Marcel Boloş de la Fonduri Europene a fost director general la ADR Nord-Vest, e un om care ştie foarte bine toate problemele pe care le întâmpinăm. El „vine din iarbă”. Încearcă să aducă la Agenţie lucruri care pot fi făcute acolo. Domnul Boloş venea de cel puţin două ori la Bistriţa şi discutam fiecare proiect, stadiul de implementare, dificultăţi. El a fost şi primul care a văzut şi pârtia de schi şi care a remarcat că terenul de 260 ha pe care noi îl avem la dispoziţie, pe care nicio primărie importantă din România nu-l are.
Revenind la Linia Albastră, a fost instituit ca pe dezvoltarea mobilităţii să se implice ADR-urile în a pregăti proiectele. Nu a fost ideea mea, au venit cei de la Integrare şi Direcţia Tehnică şi mi-au propus o Linie Albastră, de la intersecţia drumului principal din Sărata, prin Parcul Industrial, până deasupra fostei gropi de gunoi, coboară pe str. Zăvoaie, pe Tănase Tudoran, pe Mihai Viteazul, la Codrişor, pe str. Viorelelor, merge pe str. Ghinzii, Valea Ghinzii, ajunge în Wonderland şi apoi iese în DN 17. Proiectul prevede modernizarea infrastructurii, piste de biciclete, linie de transport public, inclusiv un pod, unde are Primăria baza, pe str. Simpozionului. Se va reabilita şi puntea de la MHC.
Al doilea proiect vizează modernizarea bazei MHC, tot prin POR, pentru amenajare spaţii verzi şi de recreere. Domnul care are un mic ştrand va rămâne cu afacerea lui, în rest ne vom ocupa de acest teren să facem o zonă de picnic, spaţii verzi etc.