Părintele Simion Bretfelean, cel care aprinde lumina pe unde trece, se pensionează
Image
bretfelean.jpg

          Spunea odată părintele Simion Bretfelean: „Nu am fost un reper pentru mulţi, nu am fost o candelă care să lumineze ziua şi noaptea, însă m-am străduit să aprind lumina pe unde am trecut”. Vorba blândă şi înţeleaptă, cu inima către credincioşi, cuvântul plin de înţelepciune duhovnicească rostit de părintele Simion este gustat de fiecare dată de cei care-l ascultă. Cu o blândeţe înnăscută, cu o voce prietenoasă, te face să zăboveşti mult în preajma sa, să-l asculţi mereu, să te hrăneşti spiritual din cuvintele împărtăşite credincioşilor ce-l privesc şi-l admiră duminica şi în sărbători la Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Bistriţa.

          De peste 30 de ani slujitor al acestei biserici şi acum când păşeşte în pragul pensionării, mânuieşte cu har şi dar cuvintele care, cu siguranţă, rodesc apoi în inimile credincioşilor. Autor a două cărţi cu tematică creştină, părintele Simion a slujit la biserica bistriţeană ani buni şi, cu siguranţă, deşi iese la pensie, va fi acelaşi predicator desăvârşit, un preot îmbisericit. „Cred că unele momente din viaţa mea s-au derulat sub grija, ajutorul şi acoperământul Maicii Sfinte şi m-au făcut să simt şi să conştientizez că Hristos, prin Maica Sa cea bună şi milostivă m-a luat în seamă şi m-a ocrotit şi m-a ajutat şi m-a călăuzit spre cele bune şi folositoare ale vieţii mele”.

          Un preot cu mare har, părintele Simion iese la pensie. Un părinte al tuturor, cu o vorbă caldă, un om care degajă multă iubire. Cu siguranţă îl vom mai auzi rugându-se pentru noi şi împreună cu noi în Biserica lui Hristos, acolo unde regăsim raiul pierdut şi unde ne împărtăşim de Trupul şi Sângele Mântuitorului.

          La mulţi ani, părinte! şi să aveţi încă ani îndelungaţi întru slujirea cuvântului lui Dumnezeu spre mântuirea credincioşilor.