Peste 30 accidente la cilindrul telescopic de la Palatul Administrativ
Image
dscn3941.jpg

De la instalarea din vară, până acum, 33 de maşini au fost tamponate la stâlpul de la Prefectură. Jandarmeria Bistriţa precizează că conform legii, asigurarea măsurilor de pază a Prefecturii şi accesul în incinta instituţiei se face de către Jandarmeria Bistriţa, iar odată cu instalarea pilonului electronic ce limitează accesul în parcarea din faţa Prefecturii, a fost instalată şi o cameră video prin intermediul căreia este supravegheată zona, iar monitorul de control se află în postul de control acces. Pentru a permite accesul sau ieşirea din parcare, jandarmul aflat în serviciu acţionează o telecomandă, iar coborârea completă durează 8 secunde. “ Jandarmeria Bistriţa, recomandă tuturor conducătorilor auto care intenţionează să intre sau să iasă din parcarea Instituţiei Prefectului, să oprească la o distanţă de siguranţă, (aproximativ 2 metri) şi să aştepte coborârea completă a pilonului electric, pentru a evita pe viitor astfel de evenimente neplăcute”, transmite ofiţer relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan.