Peste 700 milioane lei, alocate prin PNDL II. Consiliul Judeţean primeşte bani pentru 12 drumuri şi poduri. Telciu, singura comună fără proiect finanţat
Image
0.jpg

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) începe implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

O veste foarte bună pentru județul nostru vine de la Guvernul României, în urma aprobării a 168 de lucrări de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Cu un buget de 701.206.562,21 lei pentru perioada 2017-2020, acest program va aduce investiții în toate localitățile județului nostru care au depus proiecte eligibile, indiferent de culoarea lor politică! Mulțumesc Guvernului României în numele meu, al primarilor județului Bistrița-Năsăud și al tuturor locuitorilor județului nostru pentru operativitatea cu care a procesat proiectele trimise de administrațiile județului nostru. La fel cum am demonstrat încă din 2012, politica noastră sunt faptele și noi continuăm să dezvoltăm Bistrița-Năsăud”, declară preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.

         În judeţul nostru, sunt cuprinse în program 57 comune, municipiul Bistriţa, oraşele Năsăud, Beclean şi Sângeorz-Băi, plus Consiliul Judeţean. Practic, singura localitate care nu a primit bani pentru niciun proiect este Telciu. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, Telciu şi-a propus modernizarea Căminului Cultural din localitate, astfel că a solicitat finanţare de la Compania Naţională de Investiţii.

         Sunt unităţi administrativ-teritoriale care primesc bani pentru in singur proiect, dar sunt şi care  vor beneficia d efonduri pentru 4, 5 sau chiar 6 proiecte, cum este Tiha Bârgăului.

         Cele mai multe proiecte finanţate le are Consiliul Judeţean pentru 12 investiţii în unfrastructura rutieră.

 Iată investiţiile finanţate prin PNDL II!

1. Modernizare DJ 162, Km 28+633-35+833, Visuia-Silivașu de Câmpie,  5.988.023,82 lei

2. Modernizare DJ 162, Km 8+300-18+526, Archiud-Sânmihaiu de Câmpie,  16.534.703,73 lei

3. Modernizare DJ 170, Km 13+450-24+450, Negrilești-Breaza-lim. Jud. Maramureș, 18.562.038,89 lei

4. Modernizare DJ 171, Km 0+000-39+520, Uriu-lim. Jud. Maramureș,Obiect 3: Km 28+617-39+520, Tîrlișua-lim. Jud. Maramureș, 23.820.142,29 lei

5. Modernizare DJ 172 D, Km 75+353-93+132, Măgura Ilvei-Lunca Ilvei (lotul 5), 62.698.190,00 lei

6. Modernizare DJ 172 E, Km 0+000-7+000, Strugureni-Matei, 26.060.732,00 lei

7. Modernizare DJ 172 H, Km 0+000-5+000, Nușeni-Corvinești, 9.010.663,00 lei

8. Modernizare DJ 173 C, Km 9+125-19+860, Buduș-Șieu, 12.705.115,00 lei

9. Pod peste Valea Mare, pe DJ 170, Km 15+400, în Purcărete, 262.591,00 lei

10. Pod peste Valea Meleș, pe DJ 172 H, Km 14+960, localitatea Matei, 446.278,00

11. Pod peste Valea Meleș, pe DJ 172 H, Km 6+118, Nușeni-Corvinești, 474.166,00

12. Pod peste Valea Răchiții, pe DJ 170, Km 18+700, în Breaza, 169.887,00, lei