Actualitate
În intervalul 15.11.2018 – 1.03.2019, nu se vor mai acorda autorizații de spargere a carosabilului în vederea realizări de lucrări la rețelele de utilități, pentru a limita disconfortul creat de lucrările de intervenție la carosabil, trotuare, parcări sau orice suprafețe acoperite cu mixtrură asflatică, având în vedere faptul că în sezonul rece nu se pot realiza lucrări de asfaltare.
„În acest interval de timp stațiile de preparare a mixturilor asflatice sunt închise astfel încât readucerea carosabilului la forma inițială nu poate fi realizată decât după data de 1.03.2019, perioadă în care participanții la trafic sunt în mod evident afectați de lucrările începute și nefinalizate. Le recomandăm celor care intenționează să realizeze astfel de lucrări să facă programarea acestora astfel încât să se încadreze în termene stabilite”, transmite viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Marius Niculae.