Actualitate
Asociaţia Municipiilor din România a transmis o scrisoare deschisă primului-mistru Viorica Dăncilă şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorivici, anunţând că a fost convocat Comitetul Director al AMR, pentru data de 29 ianuarie, având în vedere discuţiile din spatiul public legate de prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2019.
„În semestrul II din anul 2018 , dar şi în luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluţii privind finanţarea administraţiei publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar şi promisiunilor anterioare ale Guvernului.
Este pentru prima oară în istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcţionarea administraţiei publice locale sunt refuzate, astfel încât la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală. Ne aflăm acum la sfârşitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deşi, aflăm din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c”, se arată în documentul semnat de Comitetul Director al AMR, din care face parte şi primarul Ovidiu Teodor Creţu.
Potrivit comunicatului, au apărut speculaţii referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, şi anume 20% la bugetul local al judeţului; 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, faţă de procentul de 60% solicitat de structurile asociative şi 30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, faţă de procentul de 20% solicitat.
„Dincolo de gravitatea cuantumului procentelor vehiculate în presă, care nu corespund în niciun caz celor solicitate de reprezentanţii APL, considerăm, stimată doamnă prim-ministru, că structurile asociative ale administraţiei publice locale ar trebui să primească informaţiile care privesc bugetele locale în următorii ani, direct de la sursă şi că, mai mult decât atât, acestea ar trebui să fie cel mai important partener de dialog al Guvernului, atunci când în discuţie sunt finanţele publice locale.
Având în vedere că până în prezent nu există nicio informaţie oficială privind fundamentarea bugetelor locale în cadrul Legii bugetului de stat pe anul 2019, solicităm, doamnă Prim-ministru, organizarea unei întâlniri cu Dvs. pentru discutarea cotelor din IV ce urmeaza a fi alocate UAT si a alocărilor bugetare de care depinde dezvoltarea comunităţilor urbane în următorii ani”, transmit membrii Comitetului Director al AMR, prezidat de Robert Sorin Negoiţă.
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a menţionat că va participa la şedinţa Comitetului Director a AMR programată marţi. „La Asociaţia Municipiilor am discutat pierderile pe care unităţile administrativ-teritoriale le au odată cu scăderea cotei de impozit de la 16 la 10 la sută. La nivelul municipiului Bistriţa, pierderea este la nivelul a 17 milioane lei noi, ceea ce creează o situaţie delicată cu promovarea investiţiilor proprii. Firesc era fi să modifice de la 43 la 66% cota care revine municipiilor, fie să găsească o altă formă pentru că normal ar fi ca banii să fie acolo unde se produc, nu să fie luaţi de la municipii şi apoi repartizaţi unui fond pe criterii, să spunem că sunt cele corecte. Eu cred că banii trebuie să rămână la locul unde se fac, pentru că în felul acesta municipiile sunt stimulate să se dezvolte”, a declarat primarul Creţu.