Primarul Ioan Turc: Am semnat acordul de colaborare cu CNAIR pentru varianta ocolitoare a municipiului Bistriţa
Image
turc.jpg

Ioan Turc, primarul municipiului Bistriţa a parafat, împreună cu directorul general Mariana Ioniță, la București, acordul de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului. Documentul fusese aprobat în această lună și de plenul Consiliului Local Bistrița, într-o ședință extraordinară de îndată.

Primarul municipiului Bistriţa a explicat, într-o conferinţă de presă, că proiectul se va derula în două etape. Astfel, în etapa întâi va fi realizat studiul de fezabilitate, CNAIR semnând deja contractul de elaborare pentru lotul 2, Bistriţa – Vatra Dornei, cu firma Explan SRL din Cluj-Napoca. În etapa a II-a, proiectul tehnic şi execuţia va fi asumată de către Primăria Bistriţa, în baza documentaţiei tehnice.

„Pentru ca segmentul drumului de centură să fie abordat cu prioritate, el este parte componentă a lotului 2, Bistriţa – Vatra Dornei. Termenul de realizare a acestui studiu de fezabilitate este de maxim 18 luni, dar în urma discuţiilor de la CNAIR şi a înţelegerii privind decuparea variantei ocolitoare din traseul Bistriţa – Vatra Dornei, putem avea SF-ul mai repede. Vom colabora cu CNAIR pe toată perioada realizării studiului de fezabilitate, pe multiple planuri. Imediat ce este gata studiul de fezabilitate, noi ne vom lua segmentul de variantă ocolitoare, vom realiza proiectul tehnic şi de execuţie efectivă, cu susţinere financiară de la CNAIR. Primăria municipiului Bistriţa va asuma din momentul finalizării SF-ului construirea variantei ocolitoare”, a explicat primarul Ioan Turc.