Profesorul Nicolae Bosbiciu a plecat în veșnicie!
Image
bosbiciu.jpg

Scriitorul și Profesorul Nicolae Bosbiciu a încetat din viață. M-am ocupat de publicarea cărților lui, o să mă ocup în continuare.

Sper ca unde pleacă să nu aibă chinurile pe care le-a avut aici.

Drum lin-poetic, Dragă Prietene! Ai dreptate: pământul este de unică folosință!

Dimineața îmi port trupul

spre marginea orașului:

alcooluri imense și dulcea nebunie,

frânturi de glasuri

zac singure pe-a inimii alee.

Numai goluri prin aer, pe ape,

vârtejuri de singurãtate.

Travestit, sufletul face semne obscure

și lumina e parcã

din ce în ce mai crudã.

În peisajul acesta fluid

malurile se ascund ruinate.

Nu mai știu unde-i cer, unde-i pãmânt.

Nu mai știu drumul spre moarte.

(Din volumul „Pământ de unică folosință”, Editura Eikon, 2004, p. 76)

***

Nicolae Bosbiciu s-a născut la 12 august 1967, în Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (1995). A fost referent literar la Casa Municipală de Cultură Bistriţa (1995-1997) și profesor la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud (din 1997).

Debut poetic în revista „Echinox” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, nr. 3-4/1991, cu poemele „Simfonie pentru Arcadia” şi „Joc”. Colaborări cu eseuri, cronici şi poezie în revistele: „Echinox” (Cluj); „Tribuna” (Cluj); „Piaţa literară” (Cluj); „Poesis” (Satu Mare); „Cele trei Crişuri” (Oradea); „Contemporanul. Ideea europeană” (Bucureşti); „Terra Nova” (Canada, Montreal) „Leonardo”, „Convorbiri literare” (Iaşi); „Viaţă azi” (Bistriţa); „Mişcarea literară” (Bistriţa); „Mesagerul literar şi artistic” (supliment cultural); „Tribuna ideilor” (Năsăud); „Muza Someşana” (Năsăud); „Arhiva Someşană” (revistă realizată de Muzeul Grăniceresc Năsăud sub egida Departamentului de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca); „Plaiuri năsăudene” (Năsăud).

Debut editorial cu volumul de poeme „Manuscris străin” (Ed.Clusium, Cluj) în 1996. A mai publicat: „Dimitrie Stelaru. Lumi poetice” (critică literară), Ed. Dyonissos, Oradea, 1998; „Poezia ca mod de existenţă”, Ed. Dyonissos, Oradea, 1999; volumul de poeme „Pământ de unică folosinţă” (Ed. Eikon, Cluj, 2005).

A susținut, în 2018, teza de doctorat „Creatorul și creația față-n față cu istoria, în opera lui Mihai Bulgakov” la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Coordonator: Ion Vartic). A tradus și îngrijit „Batum. Piesă în 4 acte” de Mihail Bulgakov (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015).

Vasile George Dâncu - Editura Școala Ardeleană