DUMINICA

Duminica scriu pe frunze

Îmi fac prietene străzile,

Ascult cum respiră oraşul,

Îmi machiez pleoapele cu

visuri colorate .

În amurg

Privesc drumul avioanelor,

Mângâi aerul cu degete lungi

Şi las amintirile

Să-mi sfâşie carnea.

POEZIE

Poezie

Ţie îţi dărui sufletul,

Zilele şi nopţile,

Ochii în care durerea se încăpăţânează.

Cunosc prea bine singurătatea ta,

Tristeţea ta

Care mă însoţeşte ca un înger.

ACASĂ

Acasă stau de vorbă

Cu bucuria, cu nefericirea,

Mă sprijină fiecare zi.

Vântul îmi aduce cuvintele

Şi poveştile copacilor,

Fruntea mi se-nseninează

Şi ridurile o iau razna.

Acasă gândul curge tăcut,

Timpul are ochii mari

Şi liniştea devorează durerea.

Ies încet din odaie

Şi bat la uşa mărului din grădină

Să caut vara ce purta numele tău.

DIN CUVINTE

Demult

Locuim în inima unei păsări,

Respiraţia îmi era atât de subţire

Că nici un înger nu o putea atinge.

Din cuvinte

Îmi construiam galaxii,

Cu degete lungi adunam misterul,

În carne-mi creşteau rădăcini de poezii.

VIAŢA-I O COLIVIE

Viaţa-i o colivie

Din ce în ce mai strâmtă,

Durerea bântuie ca o molimă

Şi fluturii mor pe genunchii lui Dumnezeu

Câinii îşi înfig colţii

În carnea timpului,

Prezentul e o apă tulbure

Ce o ia năvalnic la vale,

Zilele se ivesc ameninţătoare.

Oraşele nu-şi mai găsesc amintirile ,

Noi ne hrănim cu fărâmituri de speranţă,

Ne numărăm unii altora zilele.

ÎN LACRIMA FERESTREI

În rănile zilei

Copacii mor,

Poezia rătăceşte.

Pe-o mare agitată

Cuvintele au devenit piraţi

Şi amintirile dezbracă timpul

Până la oase.

Străzile obosite

Caută fluturii

Şi surâsul muşcatei

În lacrima ferestrei.

CUIELE CUVINTELOR

Azi mi-au rămas

Doar cuiele cuvintelor,

Dimineţile cu oxigenul tot mai rarefiat

Şi serile în care-mi închiriez sufletul.

Un poem

Smuls din interiorul frigului

Şi trenul cu vise

Blocat în ultima gară.

EU APARŢIN

Eu aparţin unui timp

În care iarba avea o altă lumină,

Pe Dumnezeu îl găseam

pe cărarea din crâng

Şi-n brazde creştea iubirea divină.

Dimineţile erau albe ca untul

Le puteam întinde pe-o felie de pâine.

AVEM NEVOIE DE IUBIRE

Avem nevoie

Mai mult ca oricând de iubire,

Durerile sunt tot mai mari

Şi alinările puţine.

Prietenii au plecat

Fiecare cu singurătatea lui

Îi poartă paşii pe pământuri străine.

Din fericire a rămas doar o rană

Şi fiecare zi e-o dezamăgire,

Viaţa noastră e învinsă de timp,

Avem nevoie mai mult ca oricând de iubire.