Actualitate
Până în prezent, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea obligațiilor privind izolarea, în valoare totală de 5900 lei. Direcția de Sănătate Publică din județ a declarat că, până la această oră, nu a aplicat sancțiuni, se arată în comunicatul transmis de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Nerespectarea de către persoana izolată la domiciliu, carantinată sau internată, ca măsură de prevenire a răspândurii CIVID-19, a interdicției de a ieși din locația în care aceasta a fost plasată este prevăzută de art. 9. alin. 1 din Ordinul Militar 1/2020 și sanționată de art. 28 din OUG 1/1999 cu amendă de la 100 la 5000 lei, cu posibilitatea achitării a 1/2 din minim în 15 zile.