Administraţie
Continuăm munca și proiectele de investiții și în anul 2026!
Astfel, 70% din bugetul local al județului este alocat secțiunii de dezvoltare, fiind destinat investițiilor în toate domeniile, respectiv: sănătate, infrastructură, digitalizare, învățământ special, cultură, sport, domeniul social și mediu.
Principalele alocări în bugetul local al județului, pe anul 2026 sunt:
48% este destinat reabilitării și modernizării drumurilor județene.
43% este destinat investițiilor din sistemul de sănătate.
4% susținerea culturii și sportului;
Mulțumesc consilierilor locali pentru responsabilitatea și seriozitatea de care au dat dovadă astăzi, în ședința Consiliului Local în care a fost votat bugetul Municipiului Bistrița pentru anul 2026.
Dincolo de diferențele de opinie, votul de astăzi arată că atunci când vine vorba despre dezvoltarea orașului, putem construi împreună.
Cuvântul care definește bugetul acestui an este continuitatea. Continuăm investițiile începute, continuăm proiectele aflate în derulare și păstrăm ritmul de lucru.
Subprefectul Stelian Dolha a fost numit astăzi, prin Hotărâre de Guvern, în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, la propunerea Partidul Național Liberal.
Din februarie 2025 a fost în funcţia de subprefect al județului Bistrița-Năsăud.
***
Stelian Dolha a deținut, din martie 2022 până în 2025, funcția de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, în urma susținerii unui concurs.
Municipiul Bistrița continuă investițiile în educația timpurie prin proiectul „Construire și dotare creșă nr. 4, str. Andrei Mureșanu nr. 44A” (cod SMIS 304815).
La 6 luni de la lansare, proiectul se află în etapa de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări, respectând calendarul stabilit, susține municipalitatea.
"Noua creșă va fi construită de la zero și va oferi: spații moderne pentru educație și odihnă; bucătărie complet echipată; zone de joacă și spații verzi; soluții eficiente energetic, pentru un mediu sustenabil/
Guvernul României a adoptat două Hotărâri de importanță strategică pentru dezvoltarea rețelei electrice de transport, care marchează un progres clar în implementarea unor investiții prioritare ale Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.
În asistența medicală primară, la finalul anului 2025 își desfășurau activitatea în contract cu CAS Bistrița- Năsăud un număr de 125 cabinete medicale cu 130 de medici, care aveau înscriși pe liste un număr de 287.060 persoane din care: 226.646 asigurați și 60.414 beneficiari de servicii medicale din pachetul minimal. Din totalul de 125 cabinete medicale, 59 își desfășoară activitatea în mediul urban și 68 în mediul rural, a precizat Oana Nicoleta Nan, director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud. în cadrul Colegiului Prefectural.
Teofil-Iulian Cioarbă și-a înaintat astăzi demisia din funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, care a fost transmisă oficial către prim-ministrul Ilie Bolojan și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
***
Primarul Gabriel Lazany a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre proiectele importante de regenerare urbană ale Bistriței: „Regenerare urbană în zona lac MHC”.
"Este o investiție finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, prin care transformăm o zonă cu potențial, dar afectată de degradare, într-un spațiu modern, deschis comunității. Vorbim despre o intervenție pe aproximativ 20.866 mp, în care punem în valoare spațiul public și îl redăm oamenilor.
Județul nostru va fi traversat de noua linie electrică aeriană de 400 kV Gădălin-Suceava, un proiect strategic de infrastructură energetică de aproximativ 260 km, cu aproape 1.000 de stâlpi de înaltă tensiune și o investiție de peste 688 milioane de lei.
Magistrala va traversa 15 unități administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud, inclusiv municipiul Bistrița și comune precum Chiochiș, Nușeni, Matei, Lechința, Șieu-Odorhei, Șintereag, Dumitra, Feldru, Ilva Mică, Leșu, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare și Lunca Ilvei.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va supune aprobării, în ședința de plen de joi, 30 aprilie, încheierea Acordului de parteneriat între Județul Bistrița-Năsăud, prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Municipiul Bistrița, prin Consiliul local, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud pentru implementarea proiectului „R.E.A.L.