Administraţie

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de astăzi, 1.023.630.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 2.890 de unități administrativ-teritoriale.
Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a prezentat, la ședința festivă de acordare a distincțiilor de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud, câteva dintre reperele sportului bistrițean din 2022, din perspectiva CS Gloria 2018 BN.
“Astăzi putem fi mândri, eu sunt foarte mândru, că peste 1200 de sportivi sunt legitimaţi la clubul public, finanţat, din păcate, doar de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi partenerii din mediul privat.

Toate instituţiile de cultură sunt toate în casă nouă, cu absolut toate condiţiile, astfel că și activitatea culturală trebuie să fie la standard înalte, a precizat președintele Consiliului Județean, în mesajul de bilnț.

Președintele Consiliului Județean Bistița-Năsăud a declarat, în cadrul evenimentului festiv de decernare a Titlurilor de Cetățean de onoare al județului, că Bistrița-Năsăud este primul județ din țară care a reușit desființarea centrelor de copii.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a prezentat în cadrul ședinței festive de acordare a Titlurilor de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud, câteva dintre reperele activității administrației județene din acest an, dar și perspectivele de investiții pentru 2023.

Ministrul Cseke Attila a semnat joi, 15 decembrie, noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Printre acestea sunt și proiectul “Extinderea stocului locativ public pentru construcții de locuințe sociale în orașul Beclean, pentru populația care provine din grupuri vulnerabile”, cu o valoare de 6,636,964.70 lei și “Construire de locuințe pentru tineri în comuna Urmeniș, județul Bistrița-Năsăud”, cu o valoare de 2,195,407.41 lei (cu TVA).

La ediția a șasea a Galei Asociației Municipiilor din România, eveniment desfășurat la București sub înaltul patronaj al președintelui Klaus Iohannis, în cadrul căruia au fost oferite distincții în domenii reprezentative pentru administrația publică locală, municipiul Bistrița a primit diploma pentru excelență în transport public și mobilitate urbană durabilă.

Începând cu data de 01 ianuarie 2023, se va modifica prețul pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită și tariful pentru serviciile de canalizare și epurare, valabile pentru întreaga arie de operare. Tarifele au fost ajustate în conformitate cu prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 3/17.09.2008, modificat și completat prin actele adiționale subsecvente și ale Contractului de finanțare nr.

Administraţia publică locală din Lechinţa şi echipa managerială a Liceului Tehnologic Lechinţa au organizat, pe final de an, recepţia lucrărilor la proiectul „Construire corp cu 10 săli de clasă şi atelier mecanic”, o investiţie de circa 6 milioane lei, finanţată de Guvernul României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, şi de la bugetul local.

Abonează-te la Administraţie