Administraţie
Numere verzi pentru autovehiculele cu zero emisii de CO2, începând de astăzi. La Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița-Năsăud din cadrul Instituției Prefectului Bistriţa-Năsăud au fost deja înregistrate primele solicitări, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectele pe care municipalitatea le va dezvolta pentru restaurarea şi conservarea patrimoniului istoric.
Pentru reabilitarea caselor din Centrul vechi, Primăria Bistriţa va apela la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a dat detalii, în cadrul unei conferinţe de presă, despre stadiul lucrărilor la diverse investiţii ale municipalităţii, inclusiv despre cele de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” şi de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Bistriţa. Acesta a creionat şi trei tipuri de antreprenori din domeniul construcţiilor, de la cei foarte buni, până la cei care le "mănâncă viaţa" celor de la Primăria Bistriţa.
Din dorința de a veni în sprijinul cetățenilor care doresc informații referitoare la taxele și impozitele locale, începând cu data de 23.06.2022 contribuabilii, persoane fizice sau juridice care doresc să se adreseze Direcției Venituri în vederea clarificării unor situații pot face acest lucru și telefonic apelând numărul 0756/222040.
În data de 26 iunie 2022 este Ziua Drapelului Național al României. Cu acest prilej, Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud în colaborare cu Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și Protopopiatul Ortodox va organiza o serie de activități, începând cu data de 25.06.2022.
Programul manifestărilor cuprinde:
- 25 iunie, orele 17:30 –17:35 - Ceremonia de coborâre a Drapelului Naţional de pe Catarg, la statuia poetului Andrei Mureșanu din Piaţa Centrală – municipiul Bistrița;
Primăria municipiului Bistriţa va depune un proiect la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru amenajarea a 100 de „insule ecologice” pe raza municipiului. Practic, vorbim despre acele platforme îngropate, model care este testat pe str. Petre Ispirescu.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat, în şedinţă extraordinară, depunerea spre finanțare a proiectului „Sprijin pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud” prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), Axa prioritară 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.1.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, anunţă că se lucrează intens la documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru reabilitarea Drumului Județean 151- limită județ Mureș-Bistrița.
Marți, 21.06.2022, între orele 11.00-13.00, reprezentanții Instituției Avocatul Poporului și ai Avocatului Copilului – Biroul Teritorial Cluj vor acorda audiențe cetățenilor județului Bistrița-Năsăud, la sediul Instituției Prefectului situată în Piața Petru Rareș, nr.1.
Persoanele interesate sunt invitate să se înscrie în audiență, personal, la Compartimentul Relații Publice și Arhivă din cadrul instituției sau la numărul de telefon: 0263/216150.
Obiectivul de investiții „Refacere punte pietonală pe strada Tudor Vladimirescu - inclusiv refacere pile transversale din beton” va fi finanțat din fonduri guvernamentale cu suma de 1.915.000 lei, restul până la valoarea totală a investiției, de 2.357.514,99 lei cu TVA, reprezentând contribuția din bugetul local, anunţă primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc.