Administraţie
Astăzi se împlinesc 15 ani de la prima celebrare a Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului.
Sărbătorim astăzi, 2 Aprilie, Ziua Instituției Prefectului, un bun prilej de a aprecia, încă o dată, rolul important pe care prefecții și instituțiile prefectului îl au în sistemul administrației publice românești.
Factor de echilibru în comunitate și garant al respectării legii, prefectul este cel care are datoria de a armoniza activitățile tuturor autorităților reprezentate la nivelul județului și de a găsi întotdeauna cele mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor comunităților pe care le reprezintă.
În cadrul administraţiei româneşti, prefectura se bucură de prestanţă, fiind creată după modelul instituţiei franceze corespondente şi intrând în istorie începând cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
Această instituție a fost reînființată în anul 1991, în baza Constituției României, iar în anul 2004 își schimbă denumirea în Instituția Prefectului, conform Legii nr. 304 privind prefectul şi instituţia prefectului.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat depunerea a şapte proiecte de renovare energetică în vederea finanțării din fondurile europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, în cadrul apelului de proiecte de renovare energetică moderată a clădirilor publice, titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 - Valul renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri 3 publice, operaţiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
Primăria Bistrița a semnat contractul de furnizare a 3230 de tablete pentru uz școlar, cu abonament de Internet inclus cel puțin 2 ani, în cadrul proiectului cu finanțare europeană “E-învățare”.
"Pentru școli, municipalitatea a achiziționat recent și 196 de table interactive, 332 de camere web conferință, 188 de camere web, 90 de routere wireless, 242 de ecrane proiecție pentru perete, 66 de ecrane proiecție cu trepied și 259 de proiectoare. De asemenea, au fost cumpărate 594 de laptop-uri, 84 de sisteme all-in-one și 10 sisteme desktop plus monitor.
Tema consumului de droguri în rândul elevilor a fost adusă în atenţia Consiliului Judeţean, consilierul judeţean Samuel Coman solicitând executivului să susţină o campanie mai incisivă pe această temă. Consilierul liberal a menţionat că tema a fost dezbătută şi în ATOP, reclamându-se faptul că nu există o colaborare bună între Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi ONG-urile din judeţ. În ATOP s-a pus problema şi a achiziţionării mai multor aparate Drug test.
Sâmbătă, 02 aprilie 2022, hala de lactate, sectorul de legume-fructe partea din față și sectorul de produse agricole partea din spate a Pieței Decebal vor funcționa până la ora 17.00, după care se închid pentru efectuarea curățeniei generale.Duminică, 03 aprilie 2022, Piața Decebal va fi închisă pentru efectuarea lucrărilor de salubrizare și igienizare .Procedura de salubrizare și igienizare constă în măturarea și spălarea întregului perimetrul al pieței și dezinfectarea cu soluții pentru distrugerea microorganismelor și a bacteriilor.Agenții economici din Piața Decebal vor proceda la curăț
Împlinim 30 de ani de activitate, 30 ani de muncă și responsabilitate în fața cetățenilor județului Bistrița-Năsăud.
Pentru a marca acest eveniment semnificativ pentru noi și pentru întreaga comunitate, ne deschidem larg porțile pentru fiecare cetățean, elev, student sau cadru didactic din județ.
Vrem să cunoașteți locul unde se iau toate deciziile, echipa din spatele realizărilor și cel mai important conducerea, care este pilonul și reperul de unde pornesc toate ideile de muncă și de dezvoltare.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a adoptat, în şedinţa ordinară, proiectul de hotărâre privind prima rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli al Judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2022.
Două instituţii beneficiază de fonduri suplimentare, şi anume Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud.
Mircea Chira, directorul executiv al Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, consideră că cea mai importantă acţiune naţională care se derulează în prezent este Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2021, aceste informaţii urmând să fie utilizate în următorii zece ani. Potrivit acestuia, după 16 zile, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au fost recenzate 28.528 persoane, care reprezintă 10,4% din populaţia estimată a judeţului.