Administraţie
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va dezbate, în ședința ordinară de astăzi, proiectul de hotărâre privind demararea procedurilor legale pentru contractarea unei finanțări
rambursabile de maximum 195.000.000 lei pentru finanțarea cheltuielilor aferente unor obiective de investiții și refinanțarea datoriei publice locale.
Sala Polivalentă a găzduit marți Gala Olimpicilor, un eveniment dedicat "excelenței, recompenselor și aprecierii pentru munca depusă". Pentru performanțele școlare obținute la etapa județeană și participarea la etapa națională a Olimpiadelor Naționale Școlare și a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar în anul 2025, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a acordat stimulente financiare pentru 334 de elevi și 203 profesori din județ.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a prezentat câteva dintre prioritățile investiționale ale anului 2026, fie că ne referim la rețeaua de drumuri județene, infrastructura educațională, de sănătate, cultură, sport etc.
La capitolul Drumuri județene, anul viitor, vor fi finalizate lucrările la DJ 154, DN 17 – Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor – limită cu județul Mureș, pe Valea Șieului. În funcție de resursele financiare avute la dispoziție, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va executa lucrări la poduri de pe rețeaua de drumuri județene.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bistrița-Năsăud informează proprietarii de vehicule NOI (autoturisme și vehicule comerciale ușoare) care au caracterele EA la finalul certificatului de poluare înscris la rubrica V9 în cartea de identitate a vehiculului (CIV), pot fi înmatriculate până la data de 31.12.2025.Pentru a evita imposibilitatea înmatriculării după acest termen, proprietarii sunt rugați să se prezinte până la data de 30 decembrie 2025 la sediul SPCRPCIV Bistrița-Năsăud pentru efectuarea formalităților necesare.Pentru ace
Titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud” va fi acordat Preotului Protopop IOAN DÂMBU, în cadrul Galei festive din 18 decembrie, în semn de apreciere și recunoștință pentru întreaga slujire prin care a păstorit și răspândit Cuvântul lui Dumnezeu, pentru devotamentul, înțelepciunea și dăruirea cu care a însoțit generații de credincioși, promovând valorile spirituale, morale și culturale ale comunității din județul Bistrița-Năsăud.
Titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistrița-Năsăud”, cea mai înaltă distincţie conferită de Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud, îi va fi conferit preotului protopop ALEXANDRU VIDICAN, în semn de apreciere și recunoștință pentru întreaga slujire prin care a păstorit și răspândit cuvântul lui Dumnezeu, pentru devotamentul, înțelepciunea și dăruirea cu care a însoțit generații de credincioși, promovând valorile spirituale, morale și culturale ale comunității din județul Bistrița-Năsăud.
Registrul Auto Român se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru creșterea gradului de colectare separată a uleiurilor uzate. Atelierele de reparații și centrele de dezmembrări autorizate vor avea afișate în zonele destinate clienților mesaje de atenționare referitoare la riscul de mediu pe care îl reprezintă aceste deșeuri.
Titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud” va fi acordat domnului Gavril Mureșan, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea economică a județului, implicarea activă în viața comunității, sprijinul acordat proiectelor sociale, educaționale și culturale, precum și pentru viziunea și leadership-ul prin care a promovat județul BistrițaNăsăud ca model de responsabilitate, performanță și spirit civic.
🎯 Continuăm munca! ✔️
🚧 Șantiere în plină desfășurare în comuna Căianu Mic, în fiecare localitate componentă!
🚰 Începând cu anul 2024, se lucrează intens la extinderea rețelelor de utilități în întreaga comună, astfel încât localitățile Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu-Poieni, vor beneficia de rețele moderne pe fiecare stradă.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Năsăud a fost modernizat cu bani europeni și este și pregătit pentru copii. "Investiția a fost realizată cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a oferi copiilor cu cerințe educaționale speciale un mediu sigur, modern și adaptat nevoilor lor.
Lucrările au cuprins modernizarea și adaptarea spațiilor educaționale, îmbunătățirea infrastructurii pentru terapii și recuperare, dotarea sălilor cu echipamente specifice învățământului special și crearea unui ambient prietenos și accesibil pentru toți copiii.