Administraţie

Primarul municipiului Bistriţa a avut o întâlnire, la Minitserul Transporturilor, cu directorul general al CFR Infrastructură, Ioan Pintea. Edilul Bistriţei a  prezentat situaţia critică de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga, unde, la orele de vârf, se formează ambuteiaje, fiind neapărat necesară executarea cât mai urgentă a lucrărilor pentru semnalizarea acustică și luminoasă.

Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, s-a întâlnit, la București, cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, căruia i-a solicitat ca terenul viran aflat în spatele sediilor Camerei de Comert și Finanțelor Publice să fie transferat în administrarea municipiului Bistrița, în vederea edificării unei parcări supraterane.

Este maraton de lucrări la noua Sală Polivalentă din Complexul Sportiv Unirea. Echipa a început închiderea construcției cu panourile termoizolante cu miez de vată minerală, iar pentru că vremea ne permite, se lucrează și la terenurile exterioare, de baschet, tenis, fotbal/handbal și la pista de atletism. De asemenea, cele 30 de camere duble, care vor găzdui sportivii veniți pentru competiții sau cantonamente, sunt deja conturate.

Două acorduri-cadru pentru achiziționarea în următorii doi ani a 476 de autospeciale și echipamente în cadrul IGSU au fost semnate public astăzi, 15 iunie, evenimentul fiind transmis în teritoriu prin sistem de videoconferință. Tehnica pe care o are în prezent IGSU, mai exact 40% din mașini, are o vechime de peste 25 de ani. Înlocuirea echipamentelor uzate fizic, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană în perioada următoare înseamnă îmbunătățirea procesului de intervenție și, în același timp, un grad mai mare de protecție.

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul privind finanțarea construcției unui număr de 160 de locuințe sociale, grupate în 5 blocuri, în cartierul Viișoara.

În ultimele 24 de ore, în județ nu a fost confirmat vreun caz de infectare cu noul coronavirus. Până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11869 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Rata de infectare este de 0,05 la mia de locuitori.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu CoVid-19:
• 11869 cazuri confirmate de CoVid-19;
•15 cazuri active (5 persoane izolate în spital, 10 la domiciliu);

Domnule prefect, cu tot respectul, dar unde-i lege, nu-i tocmeală!
Prieteni dragi, pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun cu partea de început a acestui text, o să vă expun câteva lucruri pe care trebuie să le cunoașteți!
Având în vedere contextul actual al pandemiei, nu cu foarte mult timp în urmă, l-am contactat pe domnul prefect cu privire la posibilitatea organizării festivalului “Zilele Comunei Căianu Mic și a tuturor activităților aferente, în zilele de 20 și 21 iunie 2021, de Rusalii, conform tradiției locale!

Se fac pași importanți spre finalizarea lucrărilor la cea mai modernă Unitate de Primiri Urgențe din țară, care va fi chiar aici, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan. Preşedintele CJ, alături de managerul Gabriel Lazany, şi directorul economic Teofil Cioarba au verificat stadiul execuţiei lucrărilor.

În fiecare an, în data de 14 iunie marcăm Ziua Mondială a Donatorului, pentru a crește gradul de conștientizare a nevoii de donare de sânge, pentru a se putea asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
Prefectul Stelian Dolha și subprefecții Atilla Decsei și Lorand Toth, împreună cu câțiva angajați ai Instituției Prefectului au ales să doneze sânge, ca gest de solidaritate pentru cei aflați în nevoie și ale căror vieți depinde de acest gest voluntar de dăruire.

Proiectul #Gloria_Junior dă rezultate. Junioarele 4 ale LPS, parte a programului derulat de clubul nostru, s-au calificat la faza finală a Campionatului național de handbal! Domnilor profesori, Radu Alexandru Moldovan și Crăciun Iuliu, vă mulțumim pentru această victorie care ne dă încredere și ne bucură.

Abonează-te la Administraţie