Administraţie
Castelul Teleki din Comlod se pregătește și el să devină un reper al patrimoniului și culturii din județul nostru. Lucrările de reabilitare sunt în plină desfășurare, un proiect amplu finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, precizează președintele Emil Radu MOldovan, într-o postare pe pagina de facebook.
"Obiectivul nostru este readucerea la viață a unuia dintre cele mai frumoase monumente baroce din Transilvania, construit în anul 1756 , care păstrează până astăzi blazoane importante.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, anunță finalizarea lucrărilor de renovare energetică la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Bistrița, situat pe strada Toamnei nr. 2. Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoștință publică faptul că începând de luni, 29 septembrie 2025, MAI a lansat aplicația RoCEIReader care citește datele de domiciliu din noua Carte Electronică de Identitate.Aplicația este disponibilă gratuit în Google Play și, în curând, și în App Store și reprezintă un instrument digital modern și sigur, care permite citirea rapidă a datelor din Cartea Electronică de Identitate (CEI), inclusiv adresa de domiciliu stocată în cip.Autoritățile publice și instituțiile private pot utiliza aplicația pentru verificarea rapidă și sigură a adresei de domic
În data de 24 septembrie 2024 a avut loc sesiunea de informare privind lansarea apelului pentru Huburile Mobile Creative – EcoGuilds, organizată de Primăria municipiului Bistrița, cu sprijinul Asociației Tineri pentru Comunitate Bistrița, Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Indeco Soft, E-Civis, UrbaSofia și Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.Mulțumim tuturor participanților și invităm școlile și profesorii interesați să se înscrie și să se implice activ în program!Evenimentul a avu
LUna trecută, 12 inspectori de muncă din cadrul I.T.M. Bistriţa - Năsăud au verificat 199 de angajatori. Deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă au fost consemnate în actele de control şi s-au dispus 95 de măsuri pentru remedierea acestora. Ca urmare a controalelor efectuate, au fost aplicate 104 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 69 de avertismente şi 35 de amenzi în cuantum de 310.500 lei, se arată în comunicatul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, semnat de inspectorul șef Julia Gabriella Stejerean.
În contextul desfășurării evenimentului „Toamna Bistrițeană”, începând de vineri, 𝟐𝟔 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟎𝟕:𝟎𝟎, până luni, 𝟐𝟗 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟎𝟔:𝟎𝟎, traficul auto în Piața Centrală va fi restricționat.
➡️ Circulația auto se va desfășura în ambele sensuri pe tronsonul din fața Primăriei municipiului Bistrița.
➡️ Pentru parcări, vă rugăm să folosiți:
• parcările amenajate de Primăria Bistrița pe strada Lupeni
• parcarea de pe strada Bistricioarei
Primarii Valer Avram (Măgura Ilvei) și Ioan Strugari (Parva) au participat la aniversarea a 550 de ani de atestare documentară a localității Mereni din Republica Moldova, la invitația primarului Alexandru Birca, a doamnei Natalia Procopii.
Ne apropiem cu pași siguri de finalizarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte din oraș! Lucrările la noul bazin din Sângeorz-Băi progresează rapid și cu seriozitate, anunță primarul orașului stațiune, ing. Cătălin Bota.
Potrivit acewstuia, în această etapă se lucrează la pavajul exterior, ultimele finisaje interioare, montarea aparaturii și finalizarea instalațiilor de la demisol.
Teofil Cioarba, prefectul județului Bistrița-Năsăud, a ajuns la Căianu Mic, pentru a lua pulsul unei comunități frumoase, administrate de primarul Paul Tir și de echipa sa administrativă. Concluzia a fost doar una: Căianu Mic e pe mâini bune!
"Inițial mi-am propus să vă scriu doar despre proiectele aflate în derulare în comuna Căianu Mic, însă am simțit că este și mai important să vă transmit bucuria pe care am văzut-o pe chipurile copiilor întâlniți aici. Ei sunt dovada vie că munca administrației locale are un impact real și direct asupra comunității.
Horea Petruț, primarul comunei Mărișelu, în dialog cu Gabriela Ciornei.
Emisiunea aici:
&t=252s