Administraţie

Începând cu data de 17.06.2020, în cadrul Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, au fost modificate tarifele pentru două tipuri de documente. Astfel, pentru eliberarea unui  permis de conducere se vor achita 89,00 lei (TVA inclus), iar pentru un certificat de înmatriculare  - 49,00 lei (TVA inclus).Pentru stabilirea noilor tarife a fost eliberat un aviz de către Ministerul Finanțelor Publice, în baza unor indici și coeficienți, se arată în informarea postată pe Instituţie Prefectului Bistriţa-Năsăud.
*** 

În urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase din data de 9 iunie a.c., care au produs pagube în zonele comunelor Negrilești și Ciceu Giurgești, o comisie mixtă numită prin ordin de prefect la data de 12 iunie a.c. s-a deplasat astăzi în teren pentru constatarea și evaluarea acestora.

În contextul pandemiei, în județul Bistrița-Năsăud, s-au înregistrat, în ultimele 3 zile, încă două decese. Este vorba despre un bărbat de 57 ani, internat la Secția Boli Infecțioase în 3 iunie, dată la care a şi fost confirmat Covid-19. A decedat in data de 12 iunie la Secția Boli Infecțioase. La comorbidităţi figurează tumoră bronhopulmonară, insuficiență renală cronică, anemie, sindrom hipoanabolic.

         În judeţul nostru, sunt 422 cazuri confirmate cu CoVid-19, acelaşi ca la raportarea de duminică. De altfel, duminica nu sunt efectuate teste pentru noul coronavirus sau se fac mult mai puţine. Avem 100 de cazuri active, asta după ce 287 persoane sunt declarate vindecate şi sunt 35 de decese înregistrate. Avem 1,47 cazuri de CoVid la mia de locuitori, locul 9 la nivel naţional!
În Bistriţa-Năsăud mai sunt 20 persoane în carantină instituționalizată şi 2244 persoane în izolare la domiciliu. 

Ca urmare a avertizării meteorologice cod Portocaliu, până la această oră, în județul Bistrița-Năsăud, s-au înregistrat probleme în localitatea Parva. Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au fost afectate 10 gospodarii (5 beciuri inundate). Pe Valea Gatejelor şi Valea Vinului au fost spălate drumurile forestiere. La fața locului intervine Comitetul Local pentru Situații de Urgență și SVSU Parva.

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 14.06.2020, este următoarea:
• 16 persoane în carantină instituționalizată;
• 2432 persoane în izolare la domiciliu;
• 422 cazuri confirmate de CoVid-19;
• 34 decese,
• 287 persoane vindecate.
Precizări:
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate.
• Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Toate au fost declarate vindecate.

Avertizare HIDROLOGICĂ: COD PORTOCALIU!

Perioada: 14.06 ora 13 - 15.06 ora 16;
Zone avertizate: bazin hidro Someșul Mare, bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior.

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud indica 401 cazuri de CoVid-19 confirmate, 285 persoane vindecate si 34 persoane decedate. Sunt 82 de cazuri active.
In judet, sunt 20 persoane în carantină instituționalizată si 2700 persoane în izolare la domiciliu.

Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și opt persoane din cadrul unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (trei infirmiere și cinci beneficiari). Urmează să fie prelucrate și restul probelor recoltate.
***

La nivelul judeţului Bistrița-Năsăud,sunt 394 cazuri confirmate de CoVid-19, cu 9 mai mult faţă de joi. Sunt 279 persoane vindecate şi 33 decese înregistrate, astfel că sunt 82 de cazuri active. 
Avem 1,38 îmbolnăviri la mia de locuitori, ceea ce ne plasează pe locul 10 la nivel judeţean. În judeţ, mai sunt 21 persoane în carantină instituționalizată şi 2744 persoane în izolare la domiciliu.

Începând cu data de 22 iunie se poate susține proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere!
În perioada 22.06.-03.07.2020, persoanele care doresc să susțină proba teoretică a examenului auto se pot prezenta la sala de examinare zilnic, conform graficului de mai jos.
Ulterior acestei perioade, se reia programul obișnuit conform căruia acest examen se susține în zilele de joi.
sursa: Institutţia Prefectului BN
 
 
 
 

Abonează-te la Administraţie