Administraţie
Doina Sigmirean Pop este noul director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, aceasta înlocuind-o pe ec. Camelia Ilişuan.
Doina Sigmirean Pop a deţinut funcţia de şef Serviciu în cadru AJPIS Bistriţa-Năsăud, instituţie pe care a şi condus-o în perioada 2010-2013.
Doina Sigmirean este şi preşedintele Clubului Top Dance Life din Bistriţa, acolo unde copiii ei – Dorin Galbăn şi Adriana-Betrice Galbăn - sunt antrenori, având rezultate remarcabile de-a lungul timpului în calitate de dansatori sportivi.
Vor fi reluate examinările pentru obținerea permisului de conducere!
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, în prezent sunt 305 cazuri confirmate de CoVid-19. Faţă de luni, au mai fost confirmate încă 4 cazuri! Bistriţa-Năsăud înregistrează 1.07 cazuri la mia de locuitori, fiind pe locul 13 la nivel naţional, după acest criteriu.
În judeţul nostru, sunt active 92 cazuri, care implică şi spitalizare. Altfel, sunt deja declarate vindecate 189 de persoane. Din păcate, sunt şi 24 de decese asociate pandemiei de coronavirus.
În carantină instituţionalizată, sunt 182 persoane, iar alte 862 sunt în iyolare la domiciliu.
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, în prezent sunt 301 cazuri confirmate de CoVid-19. Faţă de duminică, nu a mai fost confirmat niciun caz! Bistriţa-Năsăud înregistrează 1.05 cazuri la mia de locuitori, fiind pe locul 13 la nivel naţional, după acest criteriu.
În judeţul nostru, sunt active 91 de cazuri, care implică şi spitalizare. Altfel, sunt deja declarate vindecate 188 de persoane. Din păcate, sunt şi 22 de decese asociate pandemiei de coronavirus.
Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 17.05.2020, este următoarea:
• 225 persoane în carantină instituționalizată;
• 405 persoane în izolare la domiciliu;
• 301 cazuri confirmate de CoVid-19;
• 22 decese,
• 188 persoane vindecate.
Precizare:
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Una dintre acestea a fost declarată vindecată.
Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud de astazi ne indica 300 de cazuri, cu 8 mai multe fata de vineri. Sunt 186 persoane vindecate si 22 decese. In judet mai sunt 254 persoane în carantină instituționalizată si 297 persoane în izolare la domiciliu, potrivit datelor transmise de Institutia Prefectului Bistrita-Nasaud.
Până astăzi, 16 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.704 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.574 au fost declarate vindecate și externate.
Activitatea de audiențe cu prefectul și subprefectul, stabilită pentru zilele de miercuri și joi, începând cu ora 10, se va desfășura în urma unei programări telefonice, apelând numărul 0263216150, oferind datele dumneavoastră.
Primarul comunei Prundu Bârgăului a transmis un mesaj către comunitate, în care le lansează invitaţia de a ieşi în parcurile comunei, dar cu respectarea normelor de protecţie, igienă şi distanţare fizică.
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, sunt confirmate 292 cazuri confirmate de CoVid-19. Faţă de ziua de joi, numărul persoanelor infectate a crescut cu 12. Bistriţ-Năsăud are 1.02 cazuri la mia de locuitori, fiind pe locul 13 la nivel naţional.
Avem 98 de cazuri active, care sunt şi spitalizate. Din fericire, sunt 177 persoane vindecate, dar au fost înregistrate şi 21 de decese înregistrate.
În judeţul nostru mai sunt 288 persoane în carantină instituționalizată şi 320 persoane în izolare la domiciliu.
***
"Dragi cetățeni ai cartierului Beclenuț, fac un apel la dumneavoastră și vă rog insistent să respectați toate regulile autorităților în privința evitării îmbolnăvirii de Covid-19.
Dacă nu respectați regulile de distanțare socială ar putea crește numărul de cazuri confirmate la Beclenuț și să știți că nu e de glumă cu acest nou virus, mai ales că poate afecta persoanele din categorii vulnerabile.
Va rog sa purtați măști și să respectați distanțarea față de alte persoane din alte familii, să fiți responsabili cu toții.