Administraţie
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că sugestia fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, de a scoate Armata să patruleze pe străzi, în aceste momente d ecriză, este una bună, tocmai pentru a da un semnal populaţiei că e bine să mai stea şi pe acasă.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a declarat, într-o conferinţă de presă, că la nivelul judeţului există deja două aparate care ar putea fi folosite pentru testarea Covid-19, cu anumite îmbunătăţiri. Potrivit acestuia, un astfel de aparat este la DSVSA, iar un altul la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă. Cele două aparate, atunci când vor deveni funcţionale, vor putea face minim 360 de teste pe zi.
D I S P O Z I Ţ I E
privind convocarea Consiliului local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară,
în data de 27 martie 2020, ora 10,00
Primarul municipiului Bistriţa,
având în vedere:
prevederile art.133 alin.1, art.134 alin.1, lit.”a”, alin.3 lit ”a”, alin.5, art.155 alin.1 lit.”b” din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ;
în temeiul art.196 alin.1 lit.”b” din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ,
D I S P U N E :
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a anunţat că niciun proiect de investiţii nu a fost oprit din cauza stării de urgenţă. „În momentul de faţă, în scenariul 2 în care suntem, chiar dacă ne aflăm în Stare de urgenţă nu am fost puşi în situaţia de a sista lucrarea pe niciun şantier”, a declarat preşedintele Moldovan.
Administratorul public al judeţului Florin Moldovan şi reprezentantul asocierii care şi-a adjudecat procedura de achiziţie publică au parafat contractul de lucrări pentru Modernizarea DJ 172 D, Lotul 4 din Poarta Transilvaniei, (Ilva Mică-Poiana Ilvei-Măgura Ilvei).
La această oră, în județul nostru sunt 3 persoane confirmate cu Coronavirus, 115 persoane în carantină și 677 persoane în izolare la domiciliu, conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud,.
De la ultima raportare, din 19 martie, au mai ajuns încă 10 rezultate negative, în total fiind 44 de teste recoltate cu rezultat negativ.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a dat publicităţii lista actualizată a ţărilor care fac parte, la nivel global, din zona roşie sau zona galbenă.
Vă reamintim că cei care se întorc în România din zona roşie - Italia, Iran, Regiunea Hubei din China sau oraşul Daegu din Coreea de Sus - intră direct în carantină.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că solidaritatea devine una dintre cele mai puternice arme în lupta cu coronavirusul. Într-o postare pe pagina sa de facebook, acesta a mulţumit tututor companiilor pentru gestul făcut prin donaţii către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Pentru a limita efectele răspândirii virusului COVID-19, în concordanță cu deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean a adoptat o serie de măsuri menite să asigure continuitatea activității în raport cu cetățenii:
La nivelul judeţului nostru, în prezent sunt 106 persoane în carantină și 508 persoane în izolare la domiciliu.
De asemenea, de aseară, au mai venit încă 18 rezultate negative, iar 13 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu.
Vă reamintim că autorităţile judeţene au publicat procedura de intrare în izolare la domiciliu sau de autoizolare penru cei care vin din Zona Galbenă (1) și pot fi un contact de boală cu Coronavirus.