Administraţie
Preşedintele Radu Moldovan susţine că primăriile judeţului nu vor avea probleme financiare privind asigurarea funcţionării instituţiilor, singura situaţie problematică fiind la Şieu, acolo unde a apărut o corecţie financiară de 1,2 milioane euro – adică banii vot trebui daţi înapoi - în urma implementării unui proiect cu finanţare europeană din exerciţiul financiar 2007-2013.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a anunţat, la finalul şedinţei extraordinare, că judeţul Bistriţa-Năsăud a reuşit o performanţă meriturie, situându-se pe primul loc la nivel naţional ca nivel de absorbţie a fondurilor europene.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va aproba, în ședința extraordinară de astăzi, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată şi a sumelor alocate din cote defalcate din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2019 şi estimările pe anii 2020-2022, în vederea întocmirii proiectelor de buget ale unităţilor administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud.
Consiliul Judeţean va dezbate miercuri, în şedinţă extraordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului de măsuri pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene din judeţul Bistriţa-Năsăud, în perioada 1 noiembrie 2018-31 martie 2019.Prin acest program, se vor stabili măsuri şi proceduri de acţiune în vederea asigurării viabilitaţii drumurilor judeţene pentru perioada de iarnă, acesta fiind instrumentul prin care se va coordona întreaga activitate de deszăpezire, reţeaua de informare, precum şi instruirea corespunzătoare a personalului angr
Clasamentul dosarelor de candidatură depuse în vederea obţinerii Burselor de Merit „NOSA”
În data de 11.10.2018, în urma întrunirii Comisiei juridice şi administraţie publică locală, s-au evaluat dosarele de candidatură depuse în vederea obţinerii de Burse de Merit „NOSA” pentru anul 2018, potrivit regulamentului anexă la Hotărârea nr. 84/31.07.2013 privind acordarea anuală a Burselor de Merit „NOSA” unor studenţi cu domiciliul în municipiu Bistriţa şi a raportului de analiză al Direcţiei Educaţie, Turism.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a intrat în linie dreaptă cu un nou proiect de investiţii care va veni în sprijinul întregii populaţii a judeţului prin creşterea performanţei actului medical. Este vorba despre proiectul de extindere, modernizare şi dotare a Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă şi a Unităţii de Transfuzii Sanguine, în valoare de 13,6 milioane lei, adică aproximativ 3 milioane de euro, finanţat de Guvernul României din Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în pondere de 10%.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud face cunoscută Lista şi punctajul obţinut de studenții care au depus dosare pentru acordarea burselor de merit, în anul I universitar 2018-2019:
Nr. crt.
Numele şi prenumele studentului
Universitatea/Facultatea
Număr puncte acordate
1.
BODESCU ȘTEFANIA
Universitatea Falmouth, UK, Licență în Animation&Visual Effects
378,5
2.
CRĂCIUN DRAGOȘ-LUCIAN
Primăria Municipiului Bistrița a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Lucian Blaga, Municipiul Bistrița” cod smis 120277, care se va derula în perioada 02.10.2018– 30.04.2020.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale din Municipiul Bistrița, în vederea creșterii gradului de participare la nivelul învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunţat că, în perioada următoare, vor fi semnate cele 5 proiecte de modernizare a unor sectoare de drum judeţeean. Acesta i-a mulţumit directorului general al ADR nord-Vest, Marcel Boloş, pentru modul în care agenţia de dezvoltare regională a făcut verificările şi vizitele în teren.
Clădirea fostului Tribunal, de pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, aflată în proprietatea Consiliului Judeţean şi dată în administrare Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, va fi reabilitată printr-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 3 milioane euro. Contractul de finanţare, în valoare de 10.8 milioane lei, din care 98% reprezintă fonduri nerambursabile iar 2% cofinanţare din partea instituţiei de învăţământ, a fost semnat între Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest şi UTCN, având o durată de implementare de 24 luni.