Administraţie

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a anunţat că Aventura Parc din Complexul Wonderland va fi deschis publicului din 24 august, în prima zi a Târgului Mare a Bistriţei.

„Vineri, 24 august, vom deschide şi Aventura Parc. L-am recepţionat săptămâna trecută, este funcţional, lucrăm să finalizăm şi pistele de biciclete. Sunt montate dispozitivele pentru transportul bicicletelor. La deschidere, vom avea ambele sectoare, şi Aventura Parc, şi pistele de biciclete.

Declaraţia îi aparţine primarului Vasile Silaşi, din Chiochiş, comună recunoscută în creşterea suinelor. Potrivit acestuia, chiar dacă în judeţul nostru nu există focare de pestă porcină africană, fermierii sunt afectaţi prin interzicerea comerţului cu animale vii şi suspendarea târgurilor de animale.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi a eficientiza activitatea de eliberare a paşapoartelor, programul de lucru a fost prelungit cu 2 ore, de luni până vineri. Astfel, programul de lucru la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple va fi, până în 31 august, în intervalul 8.30-18.30. Măsura este valabilă pentru 30 de judeţe.

Până la venirea sezonului rece, Teaca va fi legată cu drum asfaltat de Sânmihaiu de Câmpie, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Consilierii municipali vor dezbate, în şedinţa extraordinară de astăzi, proiectul privind “Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale nr. 1, Municipiul Bistriţa”, care va beneficia de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Potrivit documentaţiei, valoarea totală a acestui proiect este de 18.104.187,15 lei,adică valoarea totală eligibilă. Contribuţia proprie în proiect a mnicipiului Bistriţa, în valoare de 362.083,75 lei, reprezintă contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Proiectul “Modernizarea, reabilitarea şi extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Bistriţa şi localităţile componente”, depus la A.D.R. Nord - Vest în vederea  obţinerii de fonduri europene în cadrul POR 2014-2020, a parcurs toate etapele de evaluare, fiind selectat pentru finanţare.

Consiliul Local Bistriţa va dezbate în şedinţa extraordinară de joi proiectele de reabilitare şi modernizare a unor unităţi de învăţământ din Bistriţa, care vor  beneficia de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Și în acest an, elevilor și studenților li s-au oferit de către angajatorii din județul Bistriţa - Năsăud locuri de muncă pe care s-au putut încadra, pe perioada vacanței de vară, cu contract individual de muncă. Pe lângă câștigul salarial, elevii și studenții au avut și câștigul experienței profesionale.

 Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor şi CJSU s-au întâlnit pentru stabilirea planului de măsuri în vederea împiedicării răspândirii PPA în judeţul Bistriţa-Năsăud, având în vedere evoluţia virusului pestei porcine africane (PPA) la nivelul teritoriului României şi a faptului că judeţul nostru se află în aceeași zonă geografică cu judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană,

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, alături de echipa de management a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, şi directorul economic al CJ, Teofil Cioarba, au evaluat stadiul lucrărilor de amenajare a spaţiilor în care vor fi amplasate CT-ul şi RMN-ul.

Abonează-te la Administraţie