Administraţie

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va acorda de sprijin financiar în anul 2018 pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România prin unităţile centrale de cult, în sumă totală de 600.000 lei. Un proiect de hotărâre va fi adoptat, în acest sens, în şedinţa ordinară de miercuri.
Şi în acest an, repartizarea pe unităţile de cult se va realiza ținându-se cont de numărul de aparţinători la fiecare unitate de cult, conform datelor de  la Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud.

Înființarea Clubului Sportiv „GLORIA 2018 ̋ Bistriţa-Năsăud, persoană juridică de drept public, instituție publică de interes județean aflată în subordinea Consiliului Județean Bistriţa-Năsăud, începând cu data de 1 mai 2018, va fi dezbătută în ședința ordinară de miercuri.  Clubul Sportiv „GLORIA 2018” Bistriţa-Năsăud se  organizează și funcționează ca un club polisportiv și are secții pe ramură de sport la handbal, oină și atletism. Clubul va fi înscris ca structură sportivă în Registrul sportiv organizat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului.

 
Comunicat de presă
Data: 21.04.2018
 
„Dezvoltarea SC Miromat Video SRL cu scopul de a-i crește competitivitatea prin achiziționarea de echipamente performante și prin creșterea numărului de angajați”
 
Titlul proiectului: „Dezvoltarea SC Miromat Video SRL cu scopul de a-i crește competitivitatea prin achiziționarea de echipamente performante și prin creșterea numărului de angajați”
Numele beneficiarului: SC MIROMAT VIDEO S.R.L.

Câteva sute de persoane, şomeri, viitori absolvenţi, dar şi beneficiare ale venitului minim garantat, şi-au căutat un post la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată pentru al cincilea an la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”. Datele oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud indică prezenţa a 492 persoane, dintre care 277 au fost selectate în vederea încadrării ulterioare în muncă, urmând să susţină un interviu la sediul angajatorului.

Un eveniment cultural deosebit şi de o sensibilitate aparte, derulat la Palatul Culturii Bistriţa, în prezenţa unui numeros public select şi avizat, printr-o frumoasă şi emoţionantă lansare de carte, de o factură aparte, un „Atlas statistico-descriptiv al localităţilor judeţului Bistriţa-Năsăud” – o elocventă, necesară, utilă şi benefică ediţie îngrijită şi coordonată de Luca Mircea Chira, director executiv al Direcţiei Regionale de Statistică B-N, sub patronajul Institutului Naţional de Statistică şi Direcţia Regională de Statistică B-N, cu un magnific şi frumos format A4, într-o ţinută

Primarul oraşul Sângeorz-Băi, Taian Ogâgău, a anunţat marţi, într-o postare pe reţeaua de socializare, că a început operaţiunea de demolare a Vilei 13, cetăţenii fiind invitaţi să-şi ia cărămidă, drept amintire sau pentru a construi ceva simbolic. În mesajul său, primarul a comemorat sacrificial înaintaşilor care au construit acestă clădire simbol a staţiunii.

Consiliul Local Bistrița va dezbate în ședința ordinară de săptămâna viitoare proiectul de hotărâre privind susţinerea financiară a Clubului Sportiv Municipal Bistriţa pentru activitatea sportivă de copii, juniori şi tineret, în perioada 1 mai – 31 decembrie 2018.  

Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, prin Centrul Europe Direct Bistrița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, implementează șirul de evenimente intitulat „Săptămâna meseriilor”, în vederea promovării unei mai bune cooperări între mediul de afaceri și unitățile de învățământ profesional din județul Bistrița-Năsăud.  Acesta include, sub egida „O meserie pentru viitor”, concursuri pe meserii pentru următoarele profesii: ospătar/lucrător în agroturism; mecanic; frizer/coafor; electrician; sudor; lăcătuș.
 

Abonează-te la Administraţie