Administraţie

Deputatul Daniel Suciu şi preşedintele TSD, Bogdan Ivan Gruia, i-a făcut, în Vinerea Mare, o surpriză celui mai în vârstă locuitor din județ.

ORAR DE FUNCTIONARE AL CASIERIEI S.C . AQUABIS S.A. BISTRITA îN PERIOADA 14 .04 -18 .04 .2017

VINERI 14 .04 2017 - 08.00 - 14.00

SÂMBĂTĂ 15.04.2017 - ÎNCHIS

LUNI 17.04.2017 - ÎNCHIS

MARȚI 18.04.2017 - 08.00 - 12.30

CONDUCEREA

         Registrul Auto Român va avea program normal de lucru în zilele din perioada Sărbătorii de Paște. Astfel, clienții RAR sunt așteptați vineri, 14 aprilie, în reprezentanțele noastre, până la ora 14.00. Programul va fi reluat marți, 18 aprilie, începând cu ora 8.00. 
Vă așteptăm în sediile noastre din toată țara și vă dorim “Sărbători Fericite!”
Biroul de presă
 
 

Nu mai puţin de 164 de tineri şi familii din Bistriţa au primit miercuri cheile locuinţelor ANL din partea municipalităţii, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan şi a prefectului Ovidiu Frenţ. Viceprimarii Cristian Niculae şi Gelu Muthi, administratorul public George Avram, directorul execitiv Radu Dreptate au reprezentat Primăria Bistriţa, la evenimentul festiv.

Consilierii judeţeni vor dezbate astăzi, în şedinţă extraordinară, proiectul de „Modernizare DJ 172D: Mureşenii Bârgăului (DN 17) - Lac Colibiţa - Colibiţa - Bistriţa Bârgăului (DN17) - (DN 17) Josenii Bârgăului - Strâmba - Ilva Mică (DN 17D) - Poiana Ilvei - Măgura Ilvei - Ilva Mare - Lunca Ilvei - Limita jud. Suceava, jud. Bistriţa-Năsăud, Lot 2, Lot 3, Lot 4” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, precum și cheltuielile aferente acestuia, conform bugetului proiectului.

Aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean a fost marcată şi printr-un film documentar, care a prezentat, succint, aspecte din activitatea administraţiei judeţene sub conducerea celor patru preşedinţi.

Prezent la aniversarea a 25 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean, premierul Sorin Grindeanu a declarat: „Ştiu că azi e pentru dumneavoastră o zi specială şi doresc să vă felicit pentru aniversarea a 25 de ani şi să vă urez mulţi ani de acum înainte în slujba bistriţenilor şi a oamenilor foarte frumoşi din acest judeţ. Voi veni de fiecare dată în judeţ pentru că vreau ca proiectele care le-am discutat să devină lucruri palpabile, repede, cu termene şi grafice clare.

Prezent la marcarea a 25 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Sebastian Dâncu, fostul vicepremier, Cetăţean de Onoare al judeţului nostru, a declarat, printre altele: „Este un eveniment foarte important pentru administraţia din România, însă doar patru judeţe şi-au adus aminte de acest lucru şi Bistriţa-Năsăud este unul dintre ele. Sărbătorim 25 de ani de putere locală, care ar trebui să fie la fel de importantă ca şi puterea centrală.

         Ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, a anunţat că patru proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară pentru care autorităţile judeţene au solicitat sprijin guvernamental au fost soluţionate favorabil. Este vorba despre modernizarea DN 17C, DN 17D, drumul expres Turda-Halmeu şi redeschiderea tronsonului ferovial Ilva Mică – Rodna Veche.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a precizat că va reveni în judeţul Bistriţa-Năsăud, în luna iulie, asta dacă lucrările de modernizare de pe DJ 172D, Mureşenii Bârgăului – Colibiţa, vor fi finalizate, aşa cum a promis constructorul.

Abonează-te la Administraţie