Administraţie
Primăria municipiului Bistrița face un apel către cetățeni să ia măsuri pentru asigurarea întreţinerii și curăţeniei în zonele aferente imobilelor şi a terenurilor deţinute.
Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local Bistrița nr. 153 / 2009, privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a Municipiului Bistriţa, pe perioada iernii agenții economici, cetățenii, asociațiile de proprietari sau locatari au responsabilitatea de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarelele, aleile și parcările din zona unde locuiesc.
Consilierii judeţeni au adoptat, în unanimitate, a opta rectificare a bugetului judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2016, a bugetului instituțiilor publice și activităților finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi a bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2016. Bugetul a fost rectificat cu suma de 12,675 milioane lei.
Consilierii judeţeni, reuniţi de îndată, au aprobat, în unanimitate, repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2016.
Administraţia locală din Monor a recepţionat lucrările de modernizare a unei reţele stradale de 8,7 km, investiţie de aproximativ 6 milioane lei, finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în baza OG 28/2013.
Edilul localităţii, Petru Şerban, a mărturisit, la inaugurarea grădiniţei din Uriu şi a DC 36 Ilişua-Hăsmaşu Ciceului, că în spatele acestor investiţii stă mai multă muncă şi chiar sacrificii. Ideea de a face acest mini-campus, grădiniţă şi şcoală primară la Uriu, a pornit în 2007, moment în care administraţia locală a cumpărat acest teren.
Prof. Camelia Tabără, inspectorul şcolar general, a subliniat în discursul său de la inaugurarea grădiniţei din Uriu, parte din istoria acestei investiţii, care a debutat în 2008, şi care părea că nu se va mai pune în practică.
DISPOZIŢIE
privind convocarea de îndată a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
în şedinţă la data de 7 decembrie 2016, ora 1600
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud;
Având în vedere:
- adresa nr. BNG-STZ-6270/29.11.2016 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr. II/18237/29.11.2016;
Primăria municipiului Bistrița face cunoscut faptul că a finalizat lucrările de deszăpezire pe arterele principale și va continua intervențile pe străzile secundare și aleile care au acces auto de intrare și ieșire, cu două tractoare de mici dimensiuni și o autoutilitară, toate cele trei utilaje fiind dotate cu sărărițe. Intervențiile cu sare se vor face doar atunci când temperaturile sunt între – 7 și 0 grade, acesta fiind intervalul termic în intervenția cu sare este eficientă.
Către Consiliul Local al Primăriei Feldru,
Nevoile comunității rome s-au conturat la Năsăud și au luat forma unui Plan de acțiune locală pentru perioada 2017-2019. Acest plan a fost aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local Năsăud în data de 29 noiembrie 2016.
Planul vizează o serie de măsuri în ceea ce privește infrastructura locală, socială și de sănătate a comunității rome dar și o serie de măsuri care vizează activități educative și culturale pentru această populație minoritară.