Administraţie
În conformitate cu prevederile Ordinului 67/2012 – privind condițiile sanitare veterinare care trebuie respectate la mișcarea suinelor vii pe teritoriul României, mişcarea suinelor vii pe teritoriul României se efectuează doar dacă acestea sunt identificate şi însoţite de:
a) certificat de sănătate;
b) formular de mişcare/document de mișcare pentru suinele vii care pleacă din exploataţiile nonprofesionale/comerciale de tip A.
Mişcarea suinelor vii din exploataţiile nonprofesionale este permisă numai către:
1. alte exploataţii nonprofesionale;
În cadrul unei ceremonii care a reunit autoritățile administrației publice din Myślenice, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a semnat alături de omologul său polon, starostele Județului Myślenice, Josef Tomal ”Înțelegerea de Cooperare” între cele două regiuni.
Consiliul LocaL Bistriţa a aprobat, cu o largă majoritate, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, pe anul 2016.
Guvernul pune la dispoziţie zece locuinţe ale ANL pentru persoanele afectate de distrugerea parţială a blocului situat în municipiul Bistriţa, str. Arţarilor nr. 20, ca urmare a exploziei produse în 19 octombrie. "Întrucât la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale nu există un fond locativ care să poată fi pus la dispoziţia persoanelor afectate, pentru a veni în sprijinul acestora sub aspectul spaţiului locativ, au fost identificate locuinţe situate în blocurile construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Ing. Constantin Hada, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii Bistriţa-Năsăud, a atras atenţia, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, asupra problemelor cauzate de lipsa marcajelor rutiere pe anumite tronsoane de drum naţional şi judeţean, în contextul sezonului rece ce se apropie, dar şi a duratei nopţii.
Lucrările de întreţinere pe timp de iarnă a sectoarelor de drum naţional vor fi executate de către SC Dacia Asphfalt Cluj-Napoca , cu care a fost încheiat un contract în 17 octombrie. „Firma va veni cu 50 de utilaje, din care 5 sunt la cerere şi suplimentar vom interveni cu utilajele proprii. Avem cuprins în programul de iarnă o cantitate de 6075 tone, minimă, de sare şi 100 tone clorură de calciu. La nivelul judeţului vom opera prin 10 puncte, situate în centrele de greutate a districtelor, pentru mai bună operativitate.
La nivelul judeţului nostru, 33,3% dintre clădirile în care funcţionează şcoli, grădiniţe, anexe nu au aviz PSI, potrivit ultimelor date transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Astfel, în mediul urban, cele 75 de unităţi cu personalitate juridică
Deţin 189 de corpuri de clădire, din care 55 sunt neautorizate, 16 sunt autorizate, iar pentru 118 clădiri nu este obligatorie obţinerea autorizaţiei.
În mediul rural, cele 249 de şcoli cu personalitate juridică deţin 336 imobile, din care 120 sunt neautorizate, 53 autorizate, iar 171 nu au nevoie de obţinerea autorizaţiei.
Prefectul Ovidiu Frenţ şi subprefectul Terente Ciui s-au arătat nbemulţumiţi de faptul că foarte mulţi directori ai instituţiilor de deconcentrate au lipsit de la ceremoniualul dedicat Zilei Armatei Române. Drept scuză, unii directori au invocat faptul că „nu au fost invitaţi”.
Comisarul Dina Suciu este noul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, asta după ce Iuliana Deneş a solicitat transferul la Centrul APIA de la Beclean. Misiunea acestuia nu va fi una simplă, pentru că instituţia funcţionează cu trei comisari şi un jurist, iar problematica este diversă, dar şi foarte încărcată.
„Ştim problemele, sper să faceţi faţă cu brio”, i-a urat prefectul Ovidiu Frenţ comisarului şef Dina Suciu, după ce a făcut anunţul în cadrul Colegiului Prefectural.
Prefectul Ovidiu Frenţ a declarat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că bistriţenii nu au un cult al asigurării bunurilor şi nu încheie nici contractele obligatorii, nici pe cele facultative, situaţia fiind relevată şi la ultimul eveniment nefericit, explozia de la blocul de pe str. Arţarilor.
„Nu aveau asigurări, deşi ele costă câteva sute de lei. M-am interesat pe piaţă, între 150 şi 350 lei, pe an, ar fi costul asigurărilor împotriva exploziilor şi incendiilor. Nu au astfel de asigurări, nu le au nici pe cele obligatorii, care acoperă cutremure, inundaţii.