Administraţie

 Prefectul Ovidiu Frenț şi Emil Mănăşturean, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud, au participat la Năsăud la o întâlnire de lucru cu primarii şi secretarii din 19 unităţi administrativ-teritoriale.

Prefectul Ovidiu Frenţ a vizitat joi compania Somplast, angajator important pentru oraşul Năsăud.
         „Am regăsit pulsul economiei reale prezent în viața unei companii de producție și procesare de mase plastice. ”SOMPLAST” Năsăud are de câțiva ani un director general din noua generație de manageri români valoroși în persoana d-lui Alin Brișan, care a reușit să imprime prin viziune și investiții în tehnologie un nou trend de dezvoltare companiei”, a scris prefectul judeţului, pe pagina sa de socializare. 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind acreditarea lui Liviu-Petru Zăpîrţan în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Bistriţeanul Liviu Petru Zăpârţan a primit aviz favorabil de la comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, la mijlocul lunii iunie, fiind propus ambasador al României la Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran Militar de la Malta.

Administrația năsăudeană a luat măsuri de refacere a zonei calamitate Vârful Uliței din cartierul năsăudean Liviu Rebreanu.
În zona mai sus menționată au avut alunecări de teren ca urmare a ploilor abundente din anul trecut.
Lucrările de protecție constau în realizarea unui zid de sprijin din zidărie din piatră brută, cu fundație din beton și rigole marginale.
Zidul de protecție se va întinde pe o lungime de 100 de metri liniari, cu o înălțime de 2,5 metri sau chiar 3 metri în unele zone afectate.

Primăriile din Țara Năsăudului, au fost informate în data de 4 august 2016, asupra Programului Național de Cadastru și Carte funciară. Informarea a avut loc la sediul Primăriei Orașului Năsăud, Sala de festivități.
Întâlnirea de lucru cu primarii şi secretarii din cele 19 unități administrativ teritoriale a fost moderată de Prefectul județului, domnul Ovidiu Victor Frenț împreună cu domnul Emil Mănăşturean, directorul OCPI Bistriţa-Năsăud.

Consilierii municipali au aprobat, în şedinţă extraordinară, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie a proiectului „Cetatea medievală Bistriţa- Punerea în valoare a patrimoniului cultural”. De asemenea, a fost votat şi Acordul de parteneriat dintre municipalitate şi Biserica Evanghelică C.A., asta pentru că în proiect este cuprins și Turnul Dogarilor, proprietatea Bisericii Evangelice CA. Pentru acest proiect, municipalitatea va solicita finanţare prin Programul Operational Regional 2014 – 2020, Apelul de proiecte POR / 2016 / 5 / 5.1 / 1.

Consiliul Local Bistriţa, reunit în şedinţă extraordinară, a aprobat participarea reprezentanţilor Consiliului Local Bistriţa şi ai Primăriei municipiului Bistriţa la manifestările dedicate semnării Înţelegerii de cooperare dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Wiehl (Germania), din perioada 8-11 septembrie.

Administrația locală năsăudeană a demarat zilele acestea lucrări de reparații la trotuarele aflate pe strada Griviței și la trotuarele din piața agroalimentară a orașului Năsăud.
Astfel, va fi reabilitată cu pavaj din dale de beton o suprafață totală de 201,5 mp.
Trotuarele din piața agroalimentară vor fi executate în vederea realizării unui pietonal, în vederea sporirii siguranței pietonale, într-o zonă foarte aglomerată din acest perimetru. Delimitarea pietonalului se va realiza prin amplasarea a două bariere prevăzute cu telecomandă.

Prefectul județului, Ovidiu Victor Frenţ, s-a întâlnit cu șefii inspectoratelor județene ale M.A.I., Florin Furnea - inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi, Constantin Bogdan – adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție, Constantin Florea - inspector șef al Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, col. Iulian Berdilă - comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, dar şi  cu Alin și Tibi Ușeriu, reprezentanții Asociației Tășuleasa Social, anunţă Instituţia Prefectului, într-o informare pe pagina de facebook.

Abonează-te la Administraţie