Administraţie
Experţi în proiecte europene din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, ai Consiliului Judeţean, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, ai administraţiilor publice de la nivelul oraşelor, consultanţi etc., au dat curs invitaţiei Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, la evenimentul de lansare a patru ghiduri de finanţare prin POR 2014-2020.
În perspectiva alegerilor locale şi legislative din anul 2016, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face următoarele precizări:
Prefectul Ovidiu-Victor Frenț a participat la ședința Asociației Prefecților și Subprefecților din România, organizată în județul Bihor.
Ordinea de zi a avut următoarele subiecte:
1. Prezentarea Raportului de activitate al președintelui APSR din România (octombrie 2015- până în prezent) - prezentat de Eduard Simion, președinte APSR;
2. Dezbateri pe tema " Probleme legislative privind categoria înalților funcționari publici";
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan a fost prezent, astăzi, la recepția unei părţi din investițiile de peste 4,4 milioane de euro realizate în ultimii 4 ani de Consiliul Județean, Guvernul României și primăria Nimigea, în comuna Nimigea.
Despre aceste lucrări preşedintele Radu Moldovan spune:
Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa extraordinară, prima rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli a judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2016. În fapt, bugetul a fost majorat cu suma de 800.000 lei, în urma creşterii cotelor defalcate din impozitul pe venit.
Forumul Montan din România este o organizaţie neguvernamentală, de nivel naţional, creată ca urmare a "Anului Internaţional al Muntelui - 2002" în cadrul unei acţiuni iniţiată de ONU.
Propunerea legislativă privind completarea art. 1 din Legea nr. 8/2006, astfel încât şi jurnaliștii să beneficieze, în anumite condiţii, de o indemnizaţie de 50% din pensia care li se cuvine, a fost aprobată azi, de plenul Camerei Deputaţilor, care a avut un rol decizional în acest caz.
DISPOZIŢIE
privind convocarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
în şedinţă extraordinară la data de 08 aprilie 2016, orele 1000
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud;
Având în vedere:
- Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 40/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cu modificările şi completările ulterioare;
Întreţinerea, reabilitarea şi finalizarea unor obiective administrative locale fac, în aceste zile, agenda de lucru a instituţiilor care se ocupă cu gestionarea domeniului public al oraşului Beclean şi al cartierelor aparţinătoare.