Administraţie

Dacă e final de an, la Beclean e și timp de finalizare a câtorva inițiative administrative aflate în derulare cu implicare financiară locală. În limitele impuse de anotimp, continuarea lucrărilor de asfaltare a orașului, pe străzile Lucian Blaga, Șomeșului și Coldău (ce a mai rămas de făcut până la intersecția cu Drumul Național), este una dintre prioritățile stabilite în ședința recentă a Consiliului Local.

Senatorii Ioan Deneș, Dorin Dobra și  Cristian Florian, alături de deputatul Stelian Dolha au dat curs invitației staff-ului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea deșeurilor din Bistrița-Năsăud, tema întâlnirii fiind  proiectul de lege care modifică O.U.G. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. De altfel, atât primarii, în unanimitate, cât și președintele Consiliului Județean Bistrița- Năsăud, prin Hotărârea A.G.A. nr. 61 din 10.11.2015, a A.D.I.

Instituţia Prefectului - judeţul Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia ProSomeş organizează, în intervalul 16-20 noiembrie, o serie de acţiuni dedicate protecţiei mediului înconjurător la nivelul întregului judeţ, cu scopul de a menţine în atenţie nevoia educării grijii pentru natură şi, implicit, pentru sănătatea noastră, a tuturor. Ieri a avut loc o şedinţă a principalilor parteneri instituţionali implicaţi, pentru stabilirea detaliilor organizatorice, anunţă Instituţia Prefectului, prin intermediul unui comunicat de presă.
 

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, alături de președintele Asociației Comunelor din Bistrița-Năsăud, Romeo Florian, au ajuns în „una dintre cele mai bine gospodărite comunități din județul nostru”, şi anume la Căianu Mic.

Administraţia judeţeană a încheiet procedura de achiziţii publice pentru Programul de măsuri pentru deszăpezire şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene în perioada 15 noiembrie 2015-15 martie 2016.

Faţă de anii trecuţi, nu s-au mai înghesuit prea multe firme la această licitaţie, asta pentru că administratorii nu vor, de sărbători, bătăi de cap.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, anunţă că Guvernul a alocat 277.602.802,86 lei, adică aproximativ 62,8 milioane de euro, pentru finanţarea totală a celor 97 de proiecte ale administrației locale din județul Bistrița-Năsăud. Este o ultimă decizie a Guvernului condus de Victor Ponta, spune Radu Moldovan. Banii au fost repartizaţi prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, nr. 984/02.11.201.

Primăria municipiului Bistriţa, prin Direcţia de Administrare a Pieţelor, oferă spre închiriere 30 de chioşcuri - căsuţe, comercianţilor de produse tradiţionale pentru Crăciun, ne informează reprezentanţii administraţiei locale.

O căsuţă în suprafaţă de 7 mp se închiriază la preţul de 140 lei pentru comercializarea produselor artizanale şi 280 lei pentru comercializarea produselor de alimentaţie publică.

Târgul de Crăciun din Bistriţa se va desfăşura în perioada 5 – 30 decembrie 2015.

 
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) demarează campania de recrutare a operatorilor de calculator ai secțiilor de votare, în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Activitatea de operator de calculator este remunerată sub formă de    indemnizație stabilită prin Hotărâre a Guvernului.

         Staff-ul administraţiei judeţene, specialişti din cadrul Serviciului Administrare Drumuri Judeţene şi Lucrări Publice, managementul SC Lucrări Drumuri şi Poduri, dar şi primarii Ştefan Danci (Rebra) şi Ioan Strugari (Parva) au participat la recepţia lucrărilor de pe DJ 172 B, pe itinerariul Rebrişoara - Rebra – Parva. În fapt, pe o lungime de 17,5 kilometri, a fost turnat un covor asfaltic, valoarea totală a investiţiei fiind de 4,1 milioane lei (aproximativ 930.000 euro), bani alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean.

În stilul caracteristic, scriitorul de origine bistriţeană Adrian Suciu propune guvernul de avarie preşedintelui, luând "pulsul" străzii. Majoritatea celor nominalizaţi fac parte din rândul scriitorilor. Scrisoarea pamflet a fost postată pe o reţea de socializare:

Abonează-te la Administraţie