Administraţie

Stimate domnule președinte și stimați consilieri județeni din toate partidele politice,

Autorităţile locale din Salva şi-au rezervat timp în această săptămână pentru a recepţiona nu mai puţin de trei investiţii finanţate din fonduri europene. În prima zi a săptămânii, comisia prezidată de viceprimarul Gabriel Movileanu a evaluat lucrările de reabilitare a infrastructurii silvice şi agricole. La eveniment au participat vicepreşedintele CJ – Alexandru Pugna, senatorul Ioan Deneş, reprezentanţi ai constructorului, ai firmei de consultanţă, Inspectoratului Teritorial de Construcţii etc.

Consiliul Judeţean, întrunit în şedinţă ordinară, va supune aprobării cea de a cincea rectificare a bugetului judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2015 şi a bugetului instituţiilor publice şi a activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi subvenţii.

Consilierii judeţeni vor dezbate astăzi, în şedinţă ordinară, darea în administrarea municipiului Bistriţa a unui sector din drumul judeţean DJ 172B, de la km 0 + 000 la km 6 + 222, între localitatea componentă Unirea şi localitatea componentă Slătiniţa.

Eu mă voi întâlni cu domnul Chereji, dar nu vreau să fac dintr-un proiect care e aprobat deja, o altă hotărâre de consiliu. Eu am de pus în aplicare o hotărâre de consiliu, l-am invitat pe domnul Chereji să vină la o discuţie ca să punem bazele a ceea ce facem în continuare. O să mă întâlnesc cu dânsul, dar dacă se doreşte aşa cum se precizează în scrisoare, o reluare a întregii activităţi pe baze să spunem politice, nu am timp de aşa ceva, a declarat primarul Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă.

Reabilitarea şi extinderea conductelor de transport şi aducţiuni de apă potabilă în sistemul zonal de alimentare cu apă Bistriţa a fost finalizat. Lucrările executate de SC Hidroconstrucţia SA au fost incluse în Contractul de lucrări 3 din cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, al cărui beneficiar este Aquabis, proiect cofinanţat prin POS Mediu 2007-2013.

Duminica şi în sărbători, credincioşii din Cheţiu vin la biserică să ia merinde pentru mântuire de la vrednicul preot Istrate Iov. Preotul a ştiut să-i adune nu numai în jurul bisericii ci şi cu prilejul altor momente ale vieţii comunitare. În urmă cu şapte ani (se întâmpla la 4 octombrie 2008), când a avut loc resfinţirea bisericii, am avut plăcuta surpriză să constat că este un sat cimentat, aidoma unei adevărate familii creştine. Un sat al esenţelor pozitive, unde cele 69 de familii împletesc fericit munca cu rugăciunea.

Contribuabilii - persoane fizice şi juridice - mai au la dispoziţie câteva zile pentru plata fără penalităţi a taxelor şi impozitelor datorate bugetului local.
Termenul limită pentru plata impozitelor şi a taxelor locale datorate pentru semestrul II 2015 de către contribuabilii persoane fizice şi juridice este 30 septembrie.
Pentru achitarea acestora, contribuabilii sunt invitaţi la ghişeele Direcţiei Venituri din str. Alexandru Odobescu nr. 17, ne anunţă reprezentanţii administraţiei locale.

Program special de încasări:

Reprezentanţii Primăriei Bistriţa anunţă pe site-ul administraţiei locale finalizarea implementării proiectului „Parc Industrial Bistriţa Sud”.

Abonează-te la Administraţie