Administraţie

Preşedintele CJ Radu Moldovan a inspectat, luni, lucrările executate în cadrul proiectului de modernizare a DJ 173 pe tronsonul Milaş - limită judeţul Mureş (Crăeşti), precum şi amplasamentul unui viitor şantier pentru asfaltarea pe o distanţă de 3,1 km a drumului comunal 5B (Tihuţa - Ciosa). Potrivit preşedintelui CJ Radu Moldovan, investiţiile, care acoperă o distanţă de aproape 10 km kilometri, sunt realizate cu finanţare din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, precum şi din fonduri ale Guvernului, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Guvernul a aprobat la propunerea Ministerului Muncii, alocarea sumei de 915.300 lei ca ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea unui număr de 327 de familii şi persoane singure, informează Biroul de presă al Executivului, potrivit Agerpres.

Consiliul Local al municipiului Bistriţa se va întruni joi, 27 august 2015. Şedinţa extraordinară se va desfăşura în sala mare a Primăriei municipiului Bistriţa, va începe la orele 14.00, iar ordinea de zi cuprinde:

1. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea Liceului teoretic cu predare în limba maghiară nr. 1 din Bistriţa, începând cu anul şcolar 2015-2016, prin divizarea Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa.

Judeţul Bistriţa-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş , nr.1, Tel. 0263213657, 215503; Fax. 02263214750; E-mail. cjbn@cjbn.ro; www.portalbn.ro, organizează licitaţie publică deschisă cu strigare pentru vânzarea ”CASTELULUI TELEKY” monument istoric grupa ”A”, situat în localitatea Comlod nr.35, comuna Milaş, judeţ Bistriţa–Năsăud, aflat în proprietatea privată a judeţului Bistriţa-Năsăud.

Membrii Sindicatului Liber SGA Bistriţa-Năsăud, întruniţi în Adunarea Generală Extraordinară legal constituită, în data de 20 august 2015, am formulat – în scris – un PROTEST care a fost înaintat conducerilor Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa şi Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, prin care solicităm:

Guvernul a decis astăzi, printr-o Hotărâre, repartizarea pe județe a sumei de 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările pe judeţe au fost realizate în funcţie de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.

Subprefectul Ovidiu Frenţ şi primarul comunei Bistriţa Bârgăului, Vasile Laba, au anunţat că până la finele anului va fi încheiată documentaţia pentru atestarea localităţii Colibiţa drept staţiune turistică de interes local. Dosarul va fi depus la Autoritatea Naţională pentru Turism, în baza HG 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, mizându-se pe un răspuns favorabil, care va deschide perspectiva unei dezvoltări ulterioare.

În data de 30 august 2015 va avea loc, în localitatea Bidiu, întâlnirea fiilor satului, manifestare la care sunt aşteptaţi să ia parte sute de oameni, locuitori ai aşezării, precum şi oaspeţi din ţară şi străinătate. Satul se pregăteşte pentru sărbătoare, însă accesul în Bidiu se face pe un drum judeţean, parţial asfaltat, dar sufocat de buruieni, de-o parte şi de alta a acestuia. Bidienii ne-au rugat să atenţionăm conducerea Consiliului Judeţean pentru a lua măsurile necesare curăţirii zonei afarente drumului de acces spre localitatea lor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi specialişti din Serviciul Administrare Drumuri Judeţene, Lucrări Publice au evaluat stadiul lucrărilor de pe șantierul de pe DJ 154D (DN 15A - Albești), comuna Galații Bistriței.
„Sunt mulțumit de stadiul lucrărilor și am primit asigurări din partea constructorului că săptămâna viitoare va începe ”turnarea” asfaltului pe acest tronson de drum.

„Ziua de astăzi vine cu vești bune pentru cei peste 1200 de oameni din Breaza și Purcărete, comuna Negrilești”, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Astfel, după ce anul trecut administraţia judeţeană a reușit să asfalteze aproape 2 km din Drumul Județean 170, anul acesta este  semnat contractul de lucrări pentru realizarea a peste 8,5 km de asfalt (de la ieșire din satul Negrilești până la ieșirea din satul Breaza).

Abonează-te la Administraţie