Administraţie
Firma Construct Perom SRL Bistriţa şi-a adjudecat contractul de întreţinere pe timp de iarnă a drumurilor naţionale din Bistriţa-Năsăud.
Potrivit ing. Alexandru Slavita, programul de deszăpezire include 300 km de pe DN 17, DN 17C, DN 17D (până la km 86) şi DN 15A, valoarea fiind aproximată la şase milioane lei.
Probleme în alimentarea cu apă potabilă a oraşului Sângeorz-Băi. Conducerea Aquabis a adus deja specialişti pentru a face foraje, astfel ca locuitorii să nu se confrunte cu probleme în etapa următoare, mai ales că vine şi sezonul rece.
Cu finanţările redeschise în toamna anului trecut, în urma demersurilor făcute de către primarul Nicolae Moldovan pe lângă ministerele de resort implicate în investiţiile derulate la nivelul oraşului de pe Someş, ANL a finalizat un nou bloc la Beclean, în condiţiile în care reluările muncitoreşti veniseră pe un fond de stagnare prelungită până la nivelul al treilea de construcţie. Şantierul din apropierea primăriei, căci despre acesta este vorba, n-a avut o bună bucată de timp un grafic cert de desfăşurare, pauzele susţinând speranţa plăţilor restante către executanţi.
Șantierele din comuna Căianu Mic au fost inspectate de președintele Radu Moldovan și primarul Paul Știr.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că la nivelul judeţului nostru procesul de inventariere a terenurilor în vederea finalizării procesului de restituire este aproape terminat. Acesta a menţionat că, potrivit legii, activitatea comisiilor locale de fond funciar se va încheia la începutul anului 2016, astfel că toate dosarele care nu vor fi finalizate vor fi transmise la Bucureşti.
Cu privire la activitatiile Directiei Patrimoniu si a Directiei de Servicii Sociale aflate in directa coordonarea a viceprimarului Kiss Laszlo informam cetatenii municipiuli Bistrita cu urmatoarele aspecte:
1. Patrimoniu
1. S-a trecut la analiza documentelor în vederea întocmirii listei cuprinzând proiectele de hotărâre care vor fi supuse aprobării Consiliului local al municiului Bistriţa în şedinţa din luna noiembrie.
În Bistriţa-Năsăud, în baza Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în acest an, au fost plătite 4,24 milioane lei, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu.
Emblemă a orașului de pe Someș și vechi element cu o simbolistică aparte în peisajul local, subiect de carte, povestiri sau amintire, loc al trecerii, al (re)vederii și al despărțirii, important nod de cale ferată cu deschidere spre Moldova, Banat și București, Gara din Beclean are parte de câteva abordări de natură administrativă, menite să o reabiliteze prin modernizări de rigoare.
Joi, 6 noiembrie 2014, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, se va afla la Bistriţa, într-o vizită de lucru.
Directorul executiv Ion Şandru al SC Aquabis SA Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţii antreprenorilor care şi-au adjudecat licitaţia au parafat, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, cele trei contracte privind extinderea de reţele de alimentare cu apă, canalizare, tratare ape uzate şi branşamente individuale în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. În fapt, este cel de al optulea contract de lucrări din cadrul proiectului mai amplu “Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, cofinanţat prin POS Mediu.