Administraţie

Proiectul ,,Parcul Industrial Bistriţa - Sud " este singurul proiect care creează locuri de muncă şi care va crea impozite şi taxe pentru bugetul local. Acest proiect, din păcate, după părerea mea, nu se derulează conform unui plan stabilit. A fost înfiinţată societatea care se ocupă de administrarea Parcului Industrial, care este privită ca o broască râioasă.

Consilierii municipali au dat în şedinţa ordinară de joi, 30 mai, un vot negativ proiectului de hotărâre ce viza alocarea sumei de 60.000 de lei Asociaţiei ,,Gheorghe Mureşan” , obiectul fiind derularea unor programe de baschet gratuite pentru copiii din Bistriţa, cu vârste curprinse între 7 şi 12 ani.
Majoritatea consilierilor, mai exact cei din PDL, PER, o parte din PNL, nu au fost de acord, însă, cu această colaborare. Proiectul a fost respins cu 9 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 7 abţineri.

Consilierii judeţeni, reuniţi miercuri în şedinţă ordinară, au aprobat cu o majoritate covărşitoare alocarea de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România. Suma de 485.000 lei a fost repartizată pe culte religioase, prin unităţile lor centrale, ţinându-se cont de date statistice şi de ponderea fiecărui cult religios în populaţia judeţului Bistriţa-Năsăud.

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiti Funciare va derula un proiect de anvergură pentru comuna Budeşti, dar şi pentru Bistriţa-Năsăud, valoarea investiţiei fiind de circa 6 milioane lei. O firmă din judeţul Maramureş şi-a adjucat contractul de execuţie, în aceste zile fiind programată predarea amplasamentului, spune primarul Vasile Codrea.

 
Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud va distribui, astăzi,  materiale cu mesaje anticorupţie, acţiunea preventivă înscriindu-se în marcarea a opt ani de activitate a Direcţiei Generale Anticorupţie.
Bistriţenii vor afla riscurile implicării în fapte de corupţie, precum şi modalităţile de combatere a fenomenului. Potrivit comunicatului remis redacţiei, acţiunile se vor desfăşura de la ora 11:00, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, iar de la ora 12:00, în zona administrativă  a Palatul de Justiţie.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va depune două proiecte cu finanţare europeană, în parteneriat cu primăriile din judeţ, pentru realizarea unui sistem informatic integrat destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic, precum şi a altor servicii publice electronice destinate cetăţenilor.

Un număr de 159 cereri au fost depuse la Direcţia Municipală de Sănătatedin cadrul Primăriei Bistriţa, pentru înscrierea copiilor la cele patru creşe, în perioada septembrie 2013-iunie 2014.
La nivelul municipiului Bistriţa, sunt disponibile 163 locuri, cereri peste capacitate fiind depuse pentru instituţiile de pe str. Zimbrului şi cea de pe str. Andrei Mureşanu.

Consilierii judeţeni vor dezbate miercuri, în şedinţă ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea susţinerii implementării proiectului „Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud”. „Hotărârea Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud de aprobare a proiectului şi a cheltuielilor legate de proiect este necesară şi obligatorie a fi prezentată la efectuarea vizitei la faţa locului înaintea semnării contractului de finanţare”, se precizează în raportul instituţiei.

Începând cu acest an, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud este partener cu Primăria Municipiului Bistrița și UDMR Bistrița-Năsăud, în organizarea ”Maialului bistrițean maghiar”.

“Din dorința de a respecta tradițiile minorităților din județul Bistrița-Năsăud, președintele Consiliului Județean, domnul Emil Radu Moldovan, va participa alături de domnul Seszták Oszkár, președintele Administrației Locale Județene Szabolcs – Szatmár – Bereg din Republica Ungară la evenimentele prilejuite de acest eveniment”, anunţă Bogdan Ivan, purtător de cuvânt al administraţiei judeţene.

Ambasadorul Republicii Macedonia în România, Pande Lazarevski, a avut o întrevedere vineri după-amiază cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

În cadrul discuției s-au conturat trei domenii majore de interes, şi anume dezvoltarea parteneriatelor și a relațiilor de cooperare în domeniul economic, cooperare academică și promovarea turismului istoric.

Abonează-te la Administraţie