Administraţie

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează joi, la ora 17.00, o dezbatere publică privind proiectul de buget propriu pe anul 2013. Întâlnirea va avea loc în sala de şedinţe a Palatului Administrativ.

Consilierii judeţeni se reunesc astăzi în şedinţă extraordinară, prilej cu care ar urma să fie validaţi alţi doi consilieri judeţeni şi să fie adoptată hotărârea privind alegerea unui nou vicepreşedinte. Pe ordinea de zi figurează şi modificarea componenţei Comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi este de aşteptat ca democrat-liberalii să fie mătrăşiţi de prin unele structuri, asta ca monedă de schimb pentru modul în care au încercat să tergiverseze validările supleanţilor USL.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează joi, la ora 17.00, o dezbatere publică privind proiectul de buget propriu pe anul 2013. Întâlnirea va avea loc în sala de şedinţe a Palatului Administrativ.

 
Subprefectul Ovidiu Frenţ consideră că administraţiile locale de pe zona de Câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud trebuie să găsească, în acest an, o formulă de asociere, pentru a nu rata finanţările europene viitoare.
          “Sper ca pentru zona de Câmpie să găsim o formulă, de fapt suntem obligaţi să găsim împreună o formulă anul acesta pentru a nu mai rata viitoare sesiune de finanţare pentru grupurile de acţiune locală”, a punctat Frenţ, în cadrul unei întâlniri cu primarii din Bistriţa-Năsăud.

Primarul Romeo Florian este noul preşedinte al filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din România, pentru perioada 2013-2016. Edilul din Lechinţa l-a avut drept contracandidat pe democrat-liberalul Sorin Hognogi (Spermezeu), care a deţinut funcţia cu titlu de interimat. De altfel, acesta a fost şi organizatorul alegerilor, dar nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine are „majoritatea”. Din capul locului trebuie spus că funcţia nu este retribuită, ba mai mult implică cheltuieli. Poate doar la capitolul imagine este ceva de câştigat…

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, consideră că problema extinderii de reţele la grupuri de case sau sate izolate are rezolvare de la caz la caz, în funcţie de costuri şi de eficienţă economică. Demnitarul a fost întrebat pe această temă de prefectul Ioan Ţintean, asta în condiţiile în care tema preocupă atât pe preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, cât şi pe parlamentarii bistriţeni ai USL.

În Dealul Dumitrei, traficul a fost restricţionat pentru maşinile de mare tonaj, pentru a putea fi executate lucrările de ...deszăpezire. Poliţiştii de la Serviciul Rutier dirijează circulaţia în zonă, anunţă Antonela Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud. În prezent, se circulă pe ambele sensuri, alternativ.

De dimineaţă, probleme serioase au avut şi şoferii care se îndreptau spre Bistriţa, pe DJ 151. Autobuzul care aducea elevii spre liceele din Bistriţa nu a mai putut urca Dealul Sigmirului, pasagerii fiind preluaţi de alte maşini.

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, va ajunge vineri la Bistriţa, în cadrul unei vizite de lucru.

Potrivit unui comunicat remis presei de senatorul Dorin Dobra, pe agenda oficialului guvernamental figurează o întâlnire la Primăria municipiului Bistriţa cu Serviciul Tehnic, urmată de o conferinţă de presă.

De la ora 14.30, timp de două ore, ministrul Economiei se va întâlni cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din judeţul nostru.

 
Consiliul Judeţean se reuneşte marţi în şedinţă extraordinară pentru a repartiza pe unităţi administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2013 şi a estimărilor pe anii 2014 – 2016. Banii sunt  aşteptaţi de consiliile locale pentru a putea fi promovate şi proiectele privind bugetele locale.

Abonează-te la Administraţie