Administraţie
Problema nedecontării la termen de către Cas Bistriţa-Năsăud a plăţilor serviciilor furnizate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi nemulţumirile medicilor de familie referitoare la prevedrile Contractului pe anii 2011- 2012 au constituit temă de analiză la Palatul Administrativ.
Copiii aflaţi “în protecţia” Direcţiai Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud au fost sărbătoriţi de ziua lor prin jocuri, concursuri, spectacole. Nu au fost uitate nici cadourile.
La Complexul de Servicii Sociale Comunitare Beclean, Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită în prin activităţi plastice sub egida “Copilăria mea”. Programele artistice, vizionarea filmului cu tema “Cum am fost ieri, cum suntem azi”, concursul “Miss vara 2011”, concertul trupei BEYOND ECHO au completat evenimentul.
Peste 300 elevi din Bistriţa, Beclean, Năsăud, Feldru, Maieru, Telciu şi Prundu Bârgăului, au participat ieri la minibursa locurilor de muncă rezervată absolvenţilor de licee tehnologice. Evenimentul, iniţiat şi găzduit de Grupul Şcolar de Servicii din Bistriţa, a reunit peste 20 de angajatori – printre care RAAL, COMELF, Electroplast, Elcom Cablaje, Rombat Automobile, Hotel Coroana SA etc. – oferta acestora însumând aproximativ 200 de job-uri temporare (pe perioada vacanţei), dar şi pe perioadă nedeterminată.
Astăzi, de la ora 12, absolvenţii de profil tehnologic, de la şapte unităţi şcolare din Bistriţa-Năsăud, vor participa la o minibursă a locurilor de muncă, găzduită de Grupului Şcolar de Servicii din municipiul Bistriţa. De altfel, acţiunea a fost iniţiată de Grupul Şcolar de Servicii în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa- Năsăud, sub egida “Un viitor pentru fiecare”.
Controalele pentru depistarea muncii nedeclarate, începute din 2 mai, au continuat şi săptămâna trecută. Echipele mixte, formate din innspectori de muncă, poliţişti, jandarmi şi comisari ai Gărzii Financiare, au verificat, în perioada 9-13 mai, un număr de 20 angajatori, la care ua fost identificate 11 persoane fără forme legale de angajare care munceau la trei societăţi comerciale de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud.