Administraţie

S-ar părea că programul naţional de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, care s-a derulat în ultimii trei ani sub denumirea ,,Marea Debarasare”, mai întâi lunar şi apoi trimestrial, va fi tras pe linie moartă.

Dar nu pentru că s-ar fi renunţat la ideea colectării selective a acestui tip de deşeuri, unele conţinând substanţe şi compuşi de mare risc pentru mediu, ci pur şi simplu deoarece populaţia din toate localităţile va avea posibilitatea să scape de vechiturile electrocasnice sau electronice oricând va dori şi nu doar în anumite perioade.

Persoanele din mediul rural care doresc să devină promotori ai dezvoltării comunitare în Bistriţa-Năsăud pot accesa un proiect implementat de Asociaţia Comunelor din România prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Sub egida „Comuna, promotor al dezvoltării spiritului antreprenorial în mediul rural”, proiectul vizează crearea a 7 reţele regionale de câte 15 promotori ai dezvoltării comunitare.

Teama, dezamăgirea, sărăcia sau pur şi simplu indiferenţa bugetarilor fac din protestul de patru ore de azi, un demers mai degrabă formal, organizat de ochii lumii şi pentru a închide gura celor puţini care încă mai credeau că solidaritatea sindicală ar putea rezolva problemele din sistem.

Patru firme din Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Suceava şi-au depus ofertele, la Consiliul Judeţean, pentru a furniza mere în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli în anul şcolar 2010-2011. Cele care vor fi declarate admisibile vor participa la licitaţia electronică, care ar putea fi organizată, cel mai devreme, în 16 noiembrie. Cei 28.355 de elevi din ciclul primar şi gimnazial din Bistriţa-Năsăud ar putea primi merele mult aşteptate foarte probabil din 1 decembrie.

Aproximativ 1000 de sindicalişti bistriţeni afiliaţi CNSLR Frăţia vor fi prezenţi astăzi, la Bucureşti, la mitingul organizat de cele cinci confederaţii sindicale. Potrivit liderului judeţean Viorel Viţelariu, la acţiunea de protest participă reprezentanţi ai sectorului public (Sanitas, Pro Lex), din zona mediului privat (firme din municipiul Bistriţa, Sângeorz-Băi), dar şi persoane din comunele bistriţene, nemulţumite de politica actualului Guvern. Acestora li se adaugă circa 50 de membri afiliaţi la Blocul Naţional Sindical.

Cam pe tăcute, după cum îi şade bine unui sponsor generos, Guvernul României a alocat luna aceasta comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud (nu tuturor, ci selectiv - predomină aşa cum ne-am obişnuit deja, culoarea portocalie), şase milioane de lei pentru derularea unor proiecte de investiţii prin intermediul ,,Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în spaţiul rural”.

Funcţionarii publici din cadrul primăriilor, instituţiilor publice deconcentrate şi Consiliului Judeţean, care implementează proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă au toate şansele să primească în acest final de an lefuri majorate cu 75%. Propunerea este cât se poate de oficială şi vine din partea Ministerului Muncii - care va depune spre adoptare un proiect de ordonanţă de urgenţă în acest sens.

În acest an, în mod special, pe data de 25 octombrie 2010, „nesimţiţii” din sistemul naţional de apărare solicită Preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, fostului ministru al Muncii Şeitan şi trâmbiţelor prezidenţiale de presă, să li se prezinte scuze publice pentru insultele fără precedent în istorie, aduse organismului militar, îndeosebi militarilor în rezervă.

Agenţii economici şi clienţii individuali ai băncilor fac tot mai greu faţă datoriilor pe care la au la bănci. În Bistriţa-Năsăud, restanţele către instituţiiile financiare depăşesc deja 10% din soldul creditelor, dublându-se faţă de perioada similară a anului trecut. Într-un top realizat de Ziarul financiar, datoriile acumulate de persoanele juridice şi fizice din judeţul nostru, ne poziţionează pe locul al doilea, situaţie fiind mai gravă doar în judeţul Ialomiţa.

Finanţiştii din judeţul nostru stau ca pe ghimpi în aşteptarea stimulentelor promise de ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu. După negocierile purtate cu sindicaliştii din cadrul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Ministerul Finanţelor a stabilit că fiecare salariat al Fiscului va primi stimulente în funcţie de eficienţa la locul de muncă, de performanţele realizate.

Abonează-te la Administraţie