Administraţie
Echipamente ultraperformante au intrat în dotarea Salvamont Bistrița-Năsăud.
Primarul Ioan Turc s-a întâlnit, la București, cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru a discuta despre proiectul depus de Primăria Bistrița pentru finanțarea construirii unui parc de panouri fotovoltaice în localitatea componentă Sărata, în vecinătatea Parcului Industrial. Potrivit acestuia, investiția are o valoare totală de 25.305.339,51 lei și ar urma să fie acoperită prin Fondul pentru Modernizare (Programul nr. 1).
Cel mai avansat robot chirurgical din lume, alături de două sisteme chirurgicale ultraperformante și întregul sistem pentru cel mai avansat laborator de analize, complet robotizat, din România, ajung la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, anunță președintele Emil Radu Moldovan.
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru a discuta despre oportunitățile de finanțare a proiectelor viitoare, dar și despre finalizarea investițiilor aflate în derulare, din fonduri europene sau guvernamentale.
Am redus timpul necesar pentru crearea unei firme de la 72 de ore la 24 de ore.
Antreprenorii au nevoie de doar 15 minute pentru a completa și încărca documentele în portalul ONRC 2.0.
✅Am anunțat astăzi lansarea portalului prin care am digitalizat 17 evenimente de viață din cele de 36 prevăzute în Politica Publică de e-guvernare.
🎯Întreaga viață a unei firme poate fi acum gestionată online!
Primarul din Herzogenrath, dr. Benjamin Fadavian, a fost în vizită la Primăria Bistrița!
"Am discutat despre oportunități noi de cooperare la nivel administrativ, economic și cultural între Bistrița și orașul german cu care suntem înfrățiți din 2005 și avem relații de colaborare încă de la începutul anilor '90.
Rămânem parteneri și prieteni apropiați!", a declarat primarul Ioan Turc.
În Bistrița-Năsăud, la finele lunii iunie, erau înscrise 79 de servicii sociale în Registrul electronic unic al serviciilor sociale. Cele 79 servicii sociale sunt gestionate/coordonate de un număr de 33 de furnizori de servicii sociale din totalul de 65 de furnizori acreditați, ponderea furnizorilor acreditați fără a înființa servicii sociale fiind de 49%. În acest calcul este inclus și un furnizor cu sediul în județul Cluj, care derulează servicii sociale în județul Bistrița-Năsăud, a declarat inspectorul superior Diana Mureșan de la AJPIS BN, în cadrul Colegiului Prefectural.
Subprefectul Ioan Zăgrean a anunțat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că lucrările cuprinse în proiectul “Renovare energetică a Palatului administrativ situat în municipiul Bistrița, Piața Petru Rareș, nr. 1, județul Bistrița-Năsăud” se apropie de final, valoarea proiectului fiind de 22,5 milioane lei.
Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița, a evaluat stadiul lucrărilor de pe șantierele celor 3 parcări etajate din municipiul Bistrița, execuția fiind avansată. Potrivit acestuia, la viitoarea parcare etajată de pe strada Ion Minulescu, este finalizată structura de rezistență, a fost turnată placa peste parter și demisol, iar acum se lucrează la hidroizolație și vopsitorii cu rășini epoxidice.
În 18 iulie, ca urmare a transmiterii unei petiții către Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, prefectul Teofil Cioarbă, alături de specialiști de la fond funciar și din Corpul de control s-au întâlnit, la Primăria Budacu de Jos, cu peste 70 de cetățeni din Jelna din cei 160 de semnatari ai sesizării. Oamenii s-au plâns că un drum de cces a fost blocat, că albia unui pârâu a fost îngustată, că s-a construit ilegal pe terenul comunei, că legile proprietății ar fi fost aplicate, acum peste 20 de ani, într-un mod incorect, toate aceste aspecte vizând membrii unei familii.