Administraţie
Pentru eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, în cursul anului trecut au fost înregistrate şi soluţionate un număr de aproape 3000 cereri, reprezentând stagii de cotizare nevalorificate până la această dată, salarii neînscrise în cartea de muncă şi sporuri cu caracter permanent. De asemenea, au fost verificate şi prelucrate un număr de aproape 5000 cărţi de muncă, în scopul stabilirii stagiilor de cotizare aferente perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001, conform Hotărârii de Guvern din 2005.
În cursul anului trecut, în vederea combaterii evaziunii şi fraudei fiscale, organele de inspecţie fiscală au efectuat aproape 4.000 de acţiuni de verificare şi control operativ şi inopinat. Potrivit planului de acţiuni pe 2008, valoarea sumelor încasate din executare silită la bugetul general consolidat este de 253.188.000 de lei.
Acţiunile de control desfăşurate de autorităţile publice locale şi alte instituţii abilitate s-au intensificat în anul 2008, faţă de anul 2007. Controalele efectuate au fost în număr de peste 25.000, înregistrându-se o creştere de 7, 5%. Numărul cazurilor în care s-au constatat abateri a crescut cu 27, 9%, această creştere fiind justificată de creşterea numărului de controale şi de responsabilitatea organelor de control.
„În anul 2008, unitatea s-a confruntat cu dificultăţi din punct de vedere financiar. Fondurile necesare au fost solicitate, dar alocaţiile bugetare nu au fost la nivelul solicitărilor.
Pavel Ciurar, coordonatorul BGS – Divizia de Securitate Bistriţa-Năsăud, şi-a spus ieri, în faţa presei, punctul de vedere vizavi de conflictul din Piaţa Unirii. Războiul a început vinerea trecută, când angajaţii BGS au scos afară o persoană dintr-un bar din zona Autogării pentru a se păstra liniştea publică. Luni dimineaţa, soţia acestuia a vizitat conducerea firmei spunând că soţul ei a fost bătut de agenţi BGS. Povestea nu se opreşte aici, lunea trecută un angajat aflându-se, în timpul liber, cu soţia pe str. Dornei, a fost lovit de un grup din care a făcut parte şi cel scos din bar.
Din 2007 toate localităţile din România au devenit europene. Bistriţa, la nivel declarativ, este o urbe europeană dezvoltată armonios. Realitatea ne demonstrează că mai durează câteva decenii până ajungem la nivelul mult visat. Ar fi o mare pierde de timp dacă am studia pas cu pas deficienţele din sistem.
In conditiile cand in tara noastra milioane de pensionari isi tarasc zilele cu pensii de mizerie, adica 5-6 milioane lei vechi, exista casta privilegiata a pensionarilor de lux, cu pensii exorbitante, care uluieste pe orice om cu bun simt. Cei mai saraci pensionari de lux au cam 70-80 milioane lei lunar, dincolo de acestia, intalnim pensionari cu 100, 150, 250 si chiar 300 milioane lunar. Ei traiesc in alta lume aici in Romania, au alte legi, si sfideaza orice idee a bunului simt. Au asa numitele legi speciale, din bugete speciale, bine camuflate de ochii muritorilor de rand.
Doar 4% din persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului au cerut recalcularea acesteia de la 600 de lei, la 85% din veniturile înregistrate înainte de naşterea copilului. Bilanţul a fost întocmit de Ministerul Muncii. Astfel, din monitorizarea făcută de funcţionari rezultă că, faţă de numărul total de 174.300 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului aflaţi în plată la 31 decembrie 2008, au fost primite la nivelul agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale 5.600 de solicitări de recalculare.
Luni, Serviciul Poliţiei Rutiere au constatat o infracţiune la regimul circulaţiei (conducere a unui autovehicul având permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul). În aceeaşi zi au aplicat 153 sancţiuni contravenţionale conform O.U.G.195/ 2002, în valoare de 21820 lei, au ridicat 3 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.
Astăzi, la ora 12.00, în incinta Penitenciarului Bistriţa, un ofiţer al Stării Civile Bistriţa va oficia căsătoria civilă a unei persoane private de libertate aflată în custodia penitenciarului, urmând ca preotul capelan al unităţii să pecetluiască legătura prin cununia religioasă. Persoana privată de libertate B. E., în vârstă de 33 ani, condamnată la o pedeapsă de un an şi opt luni pentru încălcarea Ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, a hotărât să-şi unească destinul cu concubina sa, după o relaţie de aproape doisprezece ani.