Administraţie
Într-un oraș, spațiile verzi nu sunt doar locuri de plimbare. Sunt cele care fac diferența între un spațiu urban aglomerat și unul în care oamenii pot respira, se pot mișca și se pot întâlni. În Bistrița, o zonă fragmentată și puțin valorificată va fi transformată într-un coridor verde continuu, accesibil pentru comunitate. Contractul de finanțare a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Municipiului Bistrița, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027.
Primii ani din viața unui copil nu înseamnă doar grijă și joacă, ci și începutul dezvoltării emoționale, sociale și cognitive. În Bistrița, aceste începuturi vor avea loc într-un spațiu nou, construit special pentru nevoile copiilor foarte mici. Contractul de finanțare a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Municipiului Bistrița, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027.
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, anunță semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu program prelungit „Trenulețul Veseliei”, de pe strada Rodnei.
În 2026, avem unul dintre cele mai mari bugete din istoria sectorului energetic din România: 19,716 miliarde lei. De ce? Pentru că singura soluție pentru facturi mai mici și o securitate energetică mai puternică este să producem mai multă energie în România.
Aproape 90% din bani sunt alocați investițiilor, finanțate în principal prin Fondul pentru Modernizare și PNRR.
Reabilitarea Castelului Teleki Comlod își continuă parcursul.
Primăria municipiului Bistrița anunță finalizarea proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 19.1”, cod proiect C5-A3.1-149, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), în baza contractului de finanțare nr. 134212/25.11.2022. Proiectul a fost implementat în perioada 25.11.2022 – 03.03.2026, data finalizării acestuia fiind reprezentată de data rambursării cererii de transfer finală, se arată în comunicatul de presă.
Peste 4,6 milioane de euro vor fi investiți prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 pentru modernizarea Grădiniței „Căsuța cu povești” Nr. 11 și a Creșei Nr. 2, printr-un proiect implementat de Primăria Bistrița.
Clădirea de pe strada Zimbrului va fi reabilitată și reorganizată astfel încât copiii să aibă săli de grupă luminoase, dormitoare pentru odihnă, spații pentru activități educative și zone pentru servirea mesei, toate adaptate nevoilor educației timpurii.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a primit vizita Excelenței Sale, doamna Angela Ganninger – Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, într-o întâlnire dedicată consolidării relațiilor de cooperare și dezvoltării economice și educaționale din județul Bistrița-Năsăud.
La discuții au participat primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, precum și inspectorul școlar general, Vasile Șteopoaie.
Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud anunță eliminarea obligativității prezentării certificatului de cazier judiciar la depunerea cererilor pentru obținerea permisului de conducere. Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V) nu vor mai solicita prezentarea certificatului de cazier judiciar la depunerea cererilor pentru operațiunile specifice obținerii permisului de conducere.
Vești bune pentru comunitățile din Chiochiș și Tiha Bârgăului. La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost semnate 14 contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 265.184.511,88 de lei.