Administraţie

Monica Săsărman, secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, continuă seria întâlnirilor cu primarii din județul Bistrița-Năsăud.  

Modernizarea României este un efort comun al mediului academic, al sectorului public și al mediului privat și asociativ.
Am adus astăzi toți acești stakeholderi împreună, pentru prima dată, lucru pentru care le mulțumesc doamnei Iliana Ivanova, comisar european pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, precum și domnului Dan Nica, deputat european, raportor pentru Regulamentul Horizon Europe.
Am avut o discuție aplicată despre oportunităție substanțiale de finanțare a cercetării românești.

Primarul comunei Târlișua, Vlăduț Purja, anunță că au fost achiziționate prinele echipamente pentru dotarea atelierului de practică al Școlii Profesionale din localitate. De altfel, educația a reprezentat o prioritate pentru primarul Purja încă de la începutul carierei sale în administrație.
"Încă de la începutul carierei mele în administrație, investițiile în unitățile de învățământ de la nivelul comunei Târlișua au fost întotdeauna o prioritate!
În primele etape s-a reușit modernizarea construcțiilor existente și a instalațiilor aferente acestora.

Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat că, în 2023, CNI a lansat procedurile de achiziţie publică pentru 508 obiective de investiţii, cu o valoare de 5,7 miliarde lei. Este vorba despre investiţii în creşe, săli de sport, şcoli, grădiniţe.

  Vasile Borş, primarul comunei Maieru, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin proiectele deja derulate, dar și prin ultimul contract semnat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, cu o valoare de peste 3 milioane euro, în comuna pe care o administrează vor asfaltate peste 130 de străzi.

Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) derulează mai multe investiţii la nivelul judeţului nostru, în cadrul programelor guvernamentale.
         Astfel, în judeţul nostru, prin Programul de construcţii locuinţe pentru tineri sunt 16 unităţi locative în construcţie la Năsăud, un proiect de peste 6 milioane lei.

Aderarea la OCDE este cel mai important proiect de țară al României, după aderarea țării noastre la NATO și Uniunea Europeană, susține ministrul Bogdan Ivan.
Experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică au început o misiune de evaluare în sfera politicilor științifice și tehnologice. Este a doua vizită de lucru a experților OCDE la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. În luna ianuarie, tema evaluării a fost economia digitală.

Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița, anunță că lucrările de reabilitaee termică a blocurilor, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Rezileință, au un ritm susținut. "Ritm susținut al reabilitărilor termice prin PNRR. La blocul 1 din Piața Morii a fost finalizată izolarea fațadei. Se continuă cu blocurile 6 și 7", declară primarul Ioan Turc, pe pagina de facebook.
În luna noiembrie, Primăria municipiului a semnat cu SC Avril SRL Negrești-Oaș contractul privind eficientizarea energetică a 14 blocuri de locuințe, în loturile Bistrița 17 și 24.

Depozitatea necontrolatǎ a deşeurilor în preajma cursurilor de apǎ reprezintǎ rezultatul activitǎţilor din cadrul colectivitǎţilor umane riverane. Aceastǎ stare agreseazǎ cursurile de apǎ, transformându-le într-un mijloc de transport al poluanţilor. De asemenea, deşeurile depozitate în zona podurilor și a podețelor pot obtura secțiunea de scurgere a apelor și astfel pot provoca inundații.
Reamintim autorităților publice locale că sunt responsabile de gestionarea regimului deșeurilor în arealul pe care îl administrează.

Primăvara vine cu o veste foarte bună! Centrul Social de Zi al orașului Beclean este acum licențiat să funcționeze ca și “𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐩𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐁𝐞𝐜𝐥𝐞𝐚𝐧“(𝐍𝐫. 𝟔𝟏𝟖𝟔 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟕.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟒) și “𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞, 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐝𝐢𝐜𝐭̦𝐢𝐢” (𝐍𝐫. 𝟔𝟏𝟖𝟕 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟕.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟒).
Beneficiarii serviciilor oferite în mod gratuit sunt locuitori ai orașului Beclean, iar totodată toți cei care doresc să se bucure de terapiile disponibile vor putea face asta în curând!

Abonează-te la Administraţie