Alegeri locale 2020
Membrii Comisiei Tehnice Județene Bistrița-Năsăud, cu atribuții în coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, s-au reunit ieri, 21 septembrie, într-o ședință de lucru desfășurată la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, pentru prezentarea raportului de activitate la zi și pentru stabilirea unor detalii organizatorice, specifice ultimei săptămâni electorale.
Stimați candidați la Primăria Bistrița,
Stimați candidați la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud,
Am ajuns din nou în acel punct în care aveți nevoie de voturile noastre. Acel punct în care promisiunile curg pe bandă rulantă, deși n i m e n i nu le mai crede. Acel punct în care ați face absolut orice pentru un vot. Inclusiv ați promite ceea ce știți că nu veți putea face în viitorul mandat.
Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi candidatul Alianţei pentru Bistriţa-Năsăud pentru un nou mandat, şi-a arătat susţinerea necondiţionată pentru candidatura lui Cristian Niculae la funcţia de primar al municipiului Bistriţa. Acesta a subliniat importanţa echipei pentru alegerile locale din 27 septembrie.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, ec. Gabriel Lazany, face parte din echipa lui Cristian Niculae, în calitate de consilier onorific pe probleme de sănătate.
Primăria municipiului Bistriţa invită candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au propus candidați pentru alegerile locale din data de 27.09.2020, la tragerea la sorţi a panourilor din locurile speciale de afişaj electoral, care se va desfăşura în sala de şedinţe a Consiliului local al municipiului Bistriţa, miercuri 26.08.2020, ora 16.00, transmite primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu.
Modul în care a fost administrată comuna Feldru este un exemplu de bune practici. Și o spun asta nu doar eu, spun asta și locuitorii comunei, care apreciază făgașul de normalitate pe care Feldru și-a croit drumul spre o dezvoltare în parametri europeni.
Aici, primarul Grigore Țiolan a atras fonduri europene, dar și fonduri guvernamentale în valoare de 26.478.845 de euro, o sumă colosală destinată tuturor domeniilor de bază: educație, infrastructură, turism, lucrări de cadastrare și lista continuă.
Autoritatea Electorală Permanentă a emis vineri, 21 august 2020, Hotărârea nr. 8 prin care a aprobat modelele buletinelor de vot care vor fi folosite la alegerile locale din 27 septembrie 2020:
Modelul buletinului de vot pentru alegerea consiliilor locale;
Modelul buletinului de vot pentru alegerea primarilor;
Modelul buletinului de vot pentru alegerea consiliilor județene;
Modelul buletinului de vot pentru alegerea președinților consiliilor județene.
Deputatul Daniel Suciu, candidat al Alianţei pentru Bistriţa-Năsăud la funcţia de primar al oraşului Sângeorz- Băi, anunţă proiectul care va dezvolta oraşul-staţiune.
"Dacă minţi de tânăr, când eşti mare numai te joci!"Domnule Vasile Şut, cu pliantul pe care l-ai distribuit prin comună, sinceri să fim, te-ai făcut de cacao! Manevre, manipulări şi minciuni mai mari nu există. Dacă minţi aşa în primul mandat, ce se va întâmpla dacă prinzi pe al doilea?
Astăzi, au fost desemnaţi președintele și locțiitorul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Nr.6 Bistrița-Năsăud. Astfel, președinte este judecător Tertiș Liliana Maria, cea care a fost preşedinte al BEJ şi la alegerile europarlamentare din 2019.