Alegeri locale 2024
Robert Sighiartău, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că toată campania electorală trebuie să se bazeze pe adevăr și pe onestitate, astfel că și-a propus să arăte neregulile din activitatea actualei administrații județene, astăzi fiind pe rol subiectul „drumurilor județene”. Candidatul PNL a organizat conferința de presă pe DJ 173 C, care leagă Bistrița de Budacu de Jos.
Educația este piatra de temelie a dezvoltării noastre ca societate. Programul meu pentru educație își propune să ofere fiecărui copil din Bistrița șansa de a-și atinge potențialul maxim, într-un mediu modern, sigur și incluziv. Cred cu tărie că investiția în educație este cea mai sigură investiție în viitorul nostru.
Principalele direcții și măsuri propuse:
📚Modernizarea infrastructurii școlare
- Renovarea și dotarea unităților de învățământ, asigurând condiții moderne și sigure pentru elevi și profesori.
Muncă, proiecte utile transformate în realitate, echipă și implicare! Fără promisiuni electorale sau investiții făcute doar să fie!
Așa au fost toți acești ani, iar aici vedeți proiectele care continuă dezvoltarea județului.
Pentru că munca și dezvoltarea nu se opresc niciodată!
9 iunie • Prin puterea votului dumneavoastră, toate proiectele de dezvoltare ale județului Bistrița-Năsăud, vor continua!
Vreau să le oferim părinților și bunicilor noștri respectul care li se cuvine: să aibă servicii medicale la ei acasă și să ne asigurăm că unul dintre noi îi vizitează, măcar o dată pe zi, pe cei care sunt singuri – să fim siguri că au o pâine pe masă și căldură în sobă.
Am fost peste tot în județ și m-am întâlnit cu părinți și bunici care au muncit o viață întreagă și acum trebuie să își poarte singuri de grijă, copiii și nepoții lor fiind plecați la muncă la oraș sau în străinătate.
📍Nimic în lume nu-i mai frustrant decât subjugarea celui care muncește și recompensarea celui care păcălește.😡
Cei patru ani în care România a fost "pe mâinile curate" ale deputatului Robert Sighiartău și ale Guvernului său Orban au însemnat subvenții și scutiri de taxe pentru păcănele și tăierea despăgubirilor pentru fermierii afectați de secetă!💸
Într-o perioadă în care familiile erau distruse de flagelul COVID-19, Guvernul lui Robert Sighiartău, deputat și secretar general PNL, subvenționa cu bani publici, din greu, jocurile de noroc.
• O viziune proaspătă pentru comuna Lunca Ilvei! •
Daniel Tomi, candidatul PSD, vine cu forțe proaspete și cu o nouă perspectivă de dezvoltare a comunei.
Pe 9 iunie, #AlegeBine, alege dezvoltarea comunei Lunca Ilvei.
.
.
.
.
Comandat de: Partidul Social Democrat- PSD Org. Jud. Bistrița-Năsăud/ Codul de identificare al Mandatarului Financiar 21240002
Președinții și locțiitorii celor 314 secții de votare din județul nostru au participat, la Sala Polivalentă, la sesiunile de instruire, pentru alegerile locale și pentru Parlamentul European din 9 iunie. Prefectul Teofil Cioarbă, subprefectul Decsei Attila, reprezentanții Biroului Electoral Județean, ai Autorității Electorale Permanente Bistrița-Năsăud, ai Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, dar și Serviciului de Telecomunicații Speciale Bistrița-Năsăud și ai ISU BN au prezentat principalele repere organizatorice ale acestor alegeri.
Creșterea gradului de siguranță și confort al cetăţenilor, modernizarea și eficientizarea serviciilor publice concomitent cu dezvoltarea spiritului civic, este unul dintre obiectivele mele pentru mandatul 2024- 2028.
Acesta poate fi atins prin:
• Extinderea și modernizarea iluminatului public prin realizarea de investiții în spiritul eficienței energetice și a unui iluminat arhitectural de calitate, în funcție de specificul zonei și a clădirilor localităților.
Comuna Silivașu de Câmpie este deja pe drumul dezvoltării și modernizării, iar Ionuț Cămărășan duce mai departe munca și implicarea pentru comunitate!
Mult succes, Ionuț!
Pe 9 iunie, comuna Silivașu de Câmpie votează PSD, continuarea muncii de către Ionuț Cămărășan!
.
.
.
Comandat de: Partidul Social Democrat- PSD Org. Jud. Bistrița-Năsăud/ Realizat de IVART ONLINE MEDIA SRL/ Codul de identificare al Mandatarului Financiar 21240002
Un eveniment special prilejuit de cursul gratuit de inițiere în dansul pe role cu antrenoarea Ioana Teodorescu, fostă campioană mondială la patinaj artistic pe role.
Dansuri, jocuri, muzică și concursuri cu premii, într-un spectacol oferit de Primăria Bistrița în cadrul programului "Sănătate prin mișcare", ce oferă pentru peste 8000 de elevi, în intervalul 1 aprilie - 1 noiembrie al fiecărui an, câte 10 intrări gratuite pe patinoarul sintetic de lângă Hotelul Metropolis.
Cursurile gratuite de dans pe role cu sportiva Ioana Teodorescu vor continua în toată perioada verii.