Alegeri prezidenţiale 2019

E oficial! Guvernul lui Iohannis readuce austeritatea din guvernarea PDL.
Tăieri de salarii. Bifat! ✔PNL va ajusta salariile bugetarilor la nivelul privaților. Adică în jos, pentru că în privat sunt multe contracte la „gri” care coboară media.
Adio creșteri de pensii și salarii. Bifat! ✔Programul PNL spune că PSD a mărit exagerat salariul minim. Iar majorarea punctului de pensie la 1.775 de lei s-a evaporat!

Partidele de opoziție vor să construiască un Turn Babel, din care nimeni nu mai înțelege nimic.Fiecare partid are cerințe ferme respinse categoric de celelalte, iar Sică Mandolină cântă pe toate vocile, pentru toate gusturile.
Orban vinde iluzii, spune ceva unora ca apoi să spună perfect invers altora, pe același subiect.După 10 zile de la trecerea moțiunii de cenzură e un haos total în tabăra celor 6 partide care au dat jos guvernul PSD.

Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră ȋn politica românească. Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, ȋnainte de votul de ȋnvestitură, cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri,  ai patronatelor şi ai sindicatelor.  Liderul PNL a dorit să identifice, împreună cu cei vizați, soluții la problemele societății și să pună bazele viitoarei colaborări. În 30 de ani de democraţie niciun alt premier desemnat nu a mai făcut aşa ceva.

În primul mandat la Cotroceni Klaus Iohannis a pus fundația României normale blocând încercările PSD de a anula independența justiției și de a scoate țara noastră de pe traiectoria euro-atlantică. În al doilea mandat, Klaus Iohannis își propune să realizeze ”România normală”, prin profesionalizarea administrației publice, continuarea luptei anticorupție, simplificarea și clarificarea legislației.

A da vina pe PSD că nu asigură cvorumul, înseamnă să îți recunoști neputința de a strânge o majoritate pentru învestirea Guvernului lui Iohannis.
 Dragă Orban,
• Nu este vina #PSD că vă certați între voi!
• Nu este vina PSD că Iohannis / PNL și restul sunt incapabili să strângă o majoritate pentru a ieși din criza pe care tot voi ați creat-o.
• Nu este vina PSD că partidele de opoziție au votat moțiunea, fără a avea o alternativă la actuala guvernare .

Klaus Iohannis și-a lansat programul pentru alegerile prezidențiale, intitulat ”Împreună pentru România normală”. Documentul menționează, printre priorități, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, stoparea defrișărilor ilegale, dezvoltărea economic pe baze sănătoase.

4,4 miliarde de dolari, adică 2% din PIB, este suma pe care o poate pierde România pentru că Iohannis încalcă Constituția și nu numește miniștri interimari la Energie, Mediu și Relația cu Parlamentul.Iar criza se agravează, pentru că, după ce a dat jos un guvern funcțional, se dovedește e incapabil să pună ceva în loc.În schimb, se apropie cu pași repezi perioada 2-13 decembrie când vor avea loc audieri în procesul Gabriel Resources vs.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din Diaspora, că se află într-un ”război” cu PSD, conflict generat de ”atacul” PSD asupra românilor.
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întâlnire cu reprezentanții și simpatizanții PNL din Diaspora, la sediul Partidului Popular European din Bruxelles.

          Candidatul Partidului Mişcarea Populară, Theodor Paleologu, la alegerile prezidenţiale a ajuns astăzi la Bistriţa în cadrul turneului electoral.

Deputatul Cristina Iurișniți consideră că Dan Barna, candudatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, are șanse să intre în turul al doilea, chiar dacă este subiectul unor articole care vizează activitatea sa de consultant pe fonduri euripene.

Abonează-te la Alegeri prezidenţiale 2019