Alegeri prezidenţiale

Susţinătorii lui Klaus Iohannis s-au întâlnit joi, 23 octombrie, în cadrul acţiunilor din casă în casă cu locuitorii comunelor Lunca Ilvei şi Teaca, în timp ce echipele mixte ACL Bistriţa au continuat campania în municipiu.

Staff-ul Instituţiei Prefectului, al instituţiilor militarizate din Ministerul Afacerilor Interne, Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, al Compartimentului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date Locale Bistriţa-Năsăud a participat la videoconferinţa cu vicepremierul Gabriel Oprea, în cadrul căreia a fost analizat stadiul activităţilor desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale pentru pregătirea alegerilor prezidenţiale, la jumătatea campaniei electorale.

Simpatizanţii candidatului independent Călin Popescu Tăriceanu sfidează legea alegerilor prezidenţiale, dar şi legea partidelor politice prin mai multe materiale electorale menite să inducă în eroare alegătorii.

Echipele de campanie ale PSD au parcurs în cea de a doua zi a săptămânii localităţile Şieu, Ilva Mică, Leşu şi Ciceu Mihăieşti. Ziua s-a încheiat cu un spectacol electoral, în faţa numerosului public evoluând Văru` Săndel, Cristina Retegan, Nicu Cioancă şi alţi artişti. La eveniment au participat preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud - Emil Radu Moldovan, deputatul Daniel Suciu, senatorul Ioan Deneş, prim-vicepreşedintele PSD BN - Nicolae Moldovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean - Alexandru Pugna, preşedintele TSD BN - Bogdan Ivan, consilierul judeţean Maria Ulecan şi alţii.

După ce a încălcat legea furând startul campaniei electorale, PSD depăşeşte acum orice limită. Mai multe afişe electorale cu Victor Ponta au fost lipite tocmai pe gardurile bisericilor. Un astfel de caz a fost semnalat în comuna Runcu Salvei.

Reprezentanţi ai Organizaţiei de Tineret Bistriţa-Năsăud au organizat, la finele săptămânii, un flash-mob în Parcul Municipal Bistriţa, unul dintre obiectivele de investiţii care au fost realizate în mandatul Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Au fost organizate flash-mob-uri în peste 40 de locaţii din ţară, sub sloganul ”Bună pentru Tineri. Bună pentru România”, dorindu-se să se atragă atenţia asupra celor peste 6.000 de proiecte de investiții realizate de ministrul Elena Udrea. Tinerii susţin Elena Udrea Preşedinte!!

Echipele de campanie ale PSD s-au întâlnit luni cu alegătorii din comunele Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Tiha Bârgăului şi Runcu Salvei. Ziua s-a încheiat cu două spectacole electorale, care au avut loc în Şintereag şi Cociu, susţinute de Ghiţă Munteanu, Puiu Codreanu, Cristina Retegan şi alţi artişti.

Liderul social-democraţilor bistriţeni, Emil Radu Moldovan, se arată încrezător că Partidul Social Democrat, alături de aliaţii de la UNPR şi PC, vor câştiga pentru prima dată alegerile prezidenţiale în judeţul Bistriţa-Năsăud. Asta, chiar dacă acesta s-a axat pe administraţie, iar politica o face la fără frecvenţă.

În acest sfârşit de săptămână, echipele de campanie ale PSD au stat de vorbă cu alegătorii din localităţile Şieuţ, Şieu-Măgheruş, Romuli, Beclean, Rebrişoara, Chiochiş şi Matei. În Bistriţa, echipa PSD a împărţit materiale electorale şi a purtat discuţii cu cetăţenii din cartierele Ghinda, Slătiniţa şi Viişoara.

Echipele susţinătorilor lui Klaus Iohannis au străbătut rute diverse în weekendul care s-a încheiat, de la Lechinţa, Nasăud, Feldru, sâmbătă, până la Sieu Odorhei, Romuli, Telciu duminică. În prima zi a celei de-a treia săptămâni de campanie echipele ACL au împărţit materiale de campanie în Uriu, Ciceu-Giurgesti, Negrileşti, Ciceu Mihăieşti, Reteag, Mărişelu.

Biroul de presă ACL Bistriţa-Năsăud

Abonează-te la Alegeri prezidenţiale