Alegeri prezidenţiale
Iohannis, susținut de extremiști, respins de moderați
Extremiștii maghiari László Tőkés și Zsolt Szilágyi au fost primii politicieni care și-au anunțat susținerea pentru Klaus Iohannis după turul I al alegerilor pentru funcția de Președinte al României, în contra-pondere cu susținerea anunțată de Călin Popescu Tăriceanu și Teodor Meleșcanu pentru Victor Ponta.
Candidatura lui Klaus Johannis la funcţia de preşedinte al României a stârnit un fenomen extrem de interesant în rândul cetăţenilor ţării noastre, atât a celor care trăiesc în interiorul graniţelor, cât şi a celor din afara lor.
Fenomenul se numeşte schimbare de atitudine.
Chiar de ieri e zarvă mare,
Dintr-o ştire s-a aflat,
C-o să-nceapă şi în sat,
Pregătiri pentru votare
Imediat.
Se vorbea chiar de-o paradă,
( Zvon lansat ca un ecou )
Chiar in faţă la depou,
Unde toti urmau, să vadă
Ceva nou !
De la centru, mâine vine
Un convoi, e primul lot,-
Ei o să explice tot,
Vin cu lămuriri, depline
Despre vot !
Faptul că Iohannis refuză să se dezică de sprijinul extremistului maghiar Laszlo Tokes, cel care și-a concentrat activitatea ca europarlamentar pe denigrarea României la Bruxelles, reprezintă o palmă dată tuturor românilor.
Klaus Iohannis ar putea să spună că nu acceptă ca Tokes să îl susțină, dar nu o face, iar acest lucru reprezintă un pericol la adresa României. Este impardonabil gestul lui Iohannis de a-i mulțumi lui Tokes, cel care i-a cerut premierului Ungariei Viktor Orban să instituie un protectorat maghiar asupra Transilvaniei, pentru susținerea sa.
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susţine că în dosarul care o priveşte pe Monica Săsărman instituţiile abilitate ale statului trebuie să-şi facă treaba, indiferent de cine este implicat.
„Dacă, întâmplător, un pesedist, vreodată, ar face un asemenea gest, el trebuie pedepsit drastic. Suntem în anul 2014, avem pretenţia că trăim într-o democraţie, cred că trebuie să fim oameni civilizaţi, să spunem ce credem şi cum dorim să să-i convingem pe oameni să voteze candidaţii noştri.
Consilierul judeţean PDL Monica Săsărman a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că a depus plângere penală împotriva bărbatului care a agresat-o. Sâmbătă, prim-vicepreşedintele PDL BN Monica Săsărman a fost agresată în timp ce se afla într-o acţiune electorală în comuna Prundu Bârgăului.
Ministrul Doina Pană solicită Poliţiei să continue cercetările în dosarul care priveşte agresarea consilierului judeţean Monica Săsărman, asta pentru că, dincolo de fapta în care protagoniste au fost cele două persoane, au fost invocate şi conotaţii politice. Oficialul guvernamental consideră că trebuie dezvăluit adevărul din acest caz, astfel încât locuitorii judeţului să voteze în cunoştinţă de cauză.
UPDATE:
"La data de 8 noiembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112 cu privire la comiterea unei agresiuni pe raza localității Prundu Bârgăului.
Victima, o femeie, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Bistriţa, a declarat polițiștilor deplasați la fața locului că a fost agresată de un tânăr necunoscut.
Aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
Nu se poate ca în momentul în care îţi promovezi un candidat în România lui 2014 să te întorci în perioada mineriadelor. E un comportament specific mineriadelor şi aşa nu se face. De 25 de ani nu aţi învăţat nimic! În locul Monicăi Săsărman putea fi oricare dintre soţiile noastre care purta o vestă inscripţionată şi un flyer, încercând să promoveze candidatul ACL.
Asta e atitudine barbară. Ceea ce nu înţeleg ei e că ţara asta trebuie să intre în normalitate. Cu astfel de atitudini nu o să intre niciodată.
Iată care este campania pe care o duce PSD sub presiunea preşedintelui CJ Radu Moldovan, acest ciocoi mai mare care confundă judeţul cu propria moşie, care la rândul lui a fost ameninţat de Dragnea.
La Chiuza, primarul Bradea l-a atacat dur pe şoferul microbuzului, care ducea oamenii în campanie, ameninţându-l şi întrebându-l de ce face aceasta în comuna în care el este ciocoiul şi doar el poate să decidă cine intră şi cine iese.