Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Ion Păcurar, preot paroh la Herina.
Vă adresăm cele mai alese urări de sănătate, bucurie şi fericire spre satisfacţia celor ce vă iubesc şi vă preţuiesc, iar Bunul Dumnezeu să pogoare peste dumneavoastră har de rugăciune.
Întru mulţi ani, părinte!
Redacţia „Răsunetul”
Sănătate, energie, bucurii şi împliniri, în zi de naştere (2 septembrie), îi dorim dlui VASILE-FRANCISC SĂLĂGEAN, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La mulţi ani!
Redacţia „Răsunetul”
Astăzi, 1 septembrie, este o dată specială pentru doamna profesor Mariana Moldovan, director adjunct la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bistrița, și director al Casei de Cultură din Beclean. Ne alăturăm celor care îi transmit gânduri bune, multă sănătate, împliniri personale și profesionale. O felicităm pentru activitatea din domeniul educației, dar și pentru promovarea valorilor tradiționale, a folclorului românesc.
La mulți și binecuvântați ani!
Redacția Răsunetul
În zi de naștere, transmitem calde urări aniversare dlui Horaţiu Cigu, dirijor al Ansamblului profesionist ”Dor Românesc”! Sănătate, bucurii şi proiecte artistice frumoase!
La mulți ani fericiți!
Redacția Răsunetul
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Doru Ionel Bârta, preot la Centrul rezidențial pentru vârstnici și persoane cu nevoi speciale ”Sfântul Filaret cel Milostiv ”- Târlișua, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii noastre, spre bucuria credincioşilor.
Fie ca viața să vă fie plină de lumină, multă speranță și căldură, iar Bunul Dumnezeu să vă aibă în paza Sa.
Întru mulţi şi binecuvântați ani!
Redacţia „Răsunetul”
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Ioan Simion Cassian, preot paroh la Ciceu Poieni.
Vă adresăm cele mai alese urări de sănătate, bucurie şi fericire spre satisfacţia celor ce vă iubesc şi vă preţuiesc, iar Bunul Dumnezeu să pogoare peste dumneavoastră har de rugăciune.
Întru mulţi ani, părinte!
Redacţia „Răsunetul”
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Dana Someșan, consilier superior la Biroul Managementul Proiectelor Europene din cadrul Primăriei Năsăud. Îi dorim multă sănătate, energie și bucurii alături de cei dragi. Îți mulțumim pentru prietenia ta și îți dorim tot binele din lume așa cum și tu împarți bunătate.
La mulți, fericiți și binecuvântați ani!Redacția Răsunetul
La popas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către doamna profesor Elena M. Cîmpan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala Răsunetul, membru al Uniunii Scriitorilor din România - căreia îi dorim multă sănătate, creativitate literară, tact și răbdare în relația cu elevii și colegii dascăli, o bună colaborare profesională.
Bucurii în inimi!
La mulți ani!
Redacția Răsunetul
Profesorul Marian Coman, directorul Liceului de Arte "Corneliu Baba" își aniversează ziua de naștere. Îi adresăm sincere urări de bine, de sănătate, energie și muncă inspirată. Vă dorim ca proiectele personale și profesionale pe care vi le-ați propus să fie duse cu succes la bun sfârșit.
La mulți ani!
Redacția Răsunetul
În zi de naştere, îi urăm primarului comunei Măgura Ilvei, inginer diplomat VALER AVRAM, multă sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de cei dragi! Vă dorim să inițiați și să duceți la bun sfârșit cât mai multe proiecte frumoase în folosul comunității.
La mulţi ani rodnici!
Redacţia „Răsunetul”