Cultură

Din ,, dulcele târg al Ieşilor’’, profesorul universitar, dr.doc. Gavril Istrate îşi îndreaptă ochii sufletului spre meleagurile dragi ale copilăriei sale prin intermediul unei lucrări intitulată,, Crăciunul de altădată’’, apărută în Editura,, Vasiliana’’ din Iaşi. Chiar dacă a împlinit venerabila vârstă de 96 ani, decanul filologilor români, originar din Nepos, îşi aminteşte cu luciditate de frumoasele clipe ale Crăciunului petrecute în tinereţe.

Galeriile de artă ARCADE 24 au găzduit marţi seara un eveniment editorial sub marca Editurii Grinta, având ca parteneri Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud. Alina Moveanu, Alexandru Uiuiu, Szekely Roland, Oliv Mircea şi Gabriel Cojocaru au vorbit despre cele trei volume prezentate de editură la Bistriţa. „Vânătorul de securişti” al lui Mirel Bran, „Arta interpretării” al Alinei Noveanu şi „Zicudul” lui Andrei Zanca, sunt cele trei cărţi lansate pentru publicul nostru. În cadrul proiectului cultural a fost prezentat şi filmul documentar „Vânătorul de securişti”.

Vineri, 10. decembrie 2010, ora 14.30, a avut loc la Şcoala cu clasele I-VIII “Mareşal Alexandru Averescu” din Adjud, lansarea volumului de poeme al scriitorului adjudean Gheorghe A. Stroia, intitulat: “Metamorfice stări/ Metamorphical states” , Ed. Karuna, Bistriţa, 2010. Partenerul manifestării a fost, ca de fiecare dată, DAFERMANN BACĂU.

În continuarea celor spuse săptămâna trecută, dăm cuvântul autorului cărţii ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT, Dumitru Constantin Dulcan, pentru o completare la nestematele spirituale lăsate nouă de Iisus: „Generozitatea faţă de cei aflaţi în suferinţă a constituit mobilul esenţial al primilor creştini şi Iisus a ilustrat-o prin tot ceea ce a făcut pentru semeni. [...] Blândeţea este subliniată prin simbolul mielului. Cel ce-şi însuşeşte atributele enunţate nu poate fi decât blând.

În condiţiile integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, unele elemente tradiţionale ale mediului sătesc şi ale sufletului ţăranului sunt în pericol de a cunoaşte mutaţii sau vor dispărea.

Îmbrăcaţi în frumoase costume populare, 16 elevi ai Şcolii Generale din Dipşa, coordonaţi de părintele Liviuţ Tătar, s-au transformat într-o autentică formaţie de colindători. Ei au trecut pragul Prefecturii, Protopopiatului Ortodox Bistriţa, Ocolului Silvic Şieu şi, bineînţeles, redacţiei „Răsunetul”. Cu un repertoriu foarte bogat, cuprinzând colinde străvechi, româneşti, ei au urat colectivului redacţional, prin colinde frumos interpretate, sărbători fericite şi „La mulţi ani!”. Colindătorii au primit daruri.

Duminică, 12 decembrie a.c., Corala « Andrei Mureşanu » însoţită de dl. Prof.dr. Dorel Cosma – directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa, s-a deplasat la Cluj-Napoca onorând invitaţia părintelui Iulian Benche şi a credincioşilor de la Biserica « Înălţarea Sfintei Cruci » din Cartierul Plopilor unde a participat cu răspunsurile la Sf. Liturghie, iar la finalul acesteia a susţinut un frumos concert de colinde.
A fost un concert trăit şi receptat până la lacrimi de credincioşii ce au umplut până la refuz frumoasa biserică clujeană.

Revista Formula AS, organizează, vineri, la Muzeul Ţăranului Român, un concert extraordinar de colinde arhaice. Colindătorii sunt de pe plaiurile Năsăudului, “una dintre cele mai mari horitoare ale Ardealului”, după cum declară redactorul Formula AS, Corina Pavel, este vorba de Lenuţa Purja, care va fi însoţită de rapsodul popular din Agrieş Teodora Purja, şi tânărul horitor, student la Conservator şi Teologie, Sergiu Negrean. O familie autentică, formată din mamă, fiică şi nepot, prezentată pe larg în paginile din această săptămână ale Formulei AS.

La Bran, se derulează, azi şi mâine, Adunarea Generală a Federaţiei Naţionale de Folclor, preşedinte prof. dr. Dorel Cosma. Manifestările debutează cu o şedinţă a Biroului Executiv, cu o analiză a anului cultural 2010. Mâine, la Castelul Bran, se derulează Gala folclorului românesc şi decernarea premiilor pe 2010, precum şi propunerile pentru Oscarul în folclor al Uniunii Europene pentru anul 2011. va susţine un spectacol Ansamblul Poarta Dorului di Bran.

Duminică, în localitatea Tăure, din comuna Nimigea, a avut loc inaugurarea căminului cultural. Edificiul a fost reabilitat de firma Miron Construct din Beclean. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 2 miliarde şi 400 milioane de lei vechi. „Clădirea a fost o ruină, iar acum arată deosebit, cum sunt deosebit de mulţumit de munca firmei care a efectuat lucrarea”, ne-a declarat Mircea Runcan, primarul din Nimigea. De cămin o să se bucure cei aproximativ 600 de oameni din sat.

Abonează-te la Cultură